Oprea îi răspunde lui Ponta: A făcut o afirmație incorectă
Purtătorul de cuvânt al președintelui, Bogdan Oprea, susține că declarația premierului Victor Ponta, conform căreia „nu mai avem, practic, acord cu FMI şi CE”, „este incorectă„ și arată că primul-ministru „nu cunoaște modul în care funcționează acordul dintre România și Fondul Monetar Internațional”.
Iată declarația de presă a lui Bogdan Oprea, postată pe site-ul Administrației Prezidențiale:
„Prim-ministrul Guvernului României, domnul Victor-Viorel Ponta, a făcut o afirmație incorectă din care rezultă că nu cunoaște modul în care funcționează acordul dintre România și Fondul Monetar Internațional. Pentru ca românii să fie corect informați trebuie spus că Acordul stand-by 2013 - 2015 este și rămâne valabil.
Președintele României, domnul Traian Băsescu, a cerut doar renegocierea unei singure clauze din ultima scrisoare de intenție. Trebuie știut că scrisoarea de intenție reprezintă o evaluare de parcurs, realizată la fiecare trei luni, a modului în care Guvernul a îndeplinit condiționalitățile din acord și prin care statul român, atunci când este cazul, își asumă noi angajamente menite să ducă la îndeplinire principiile de bază prevăzute în acordul deja semnat.
Domnul președinte Traian Băsescu a cerut ca din noile angajamente asumate de Guvern în această ultimă scrisoare de intenție să nu facă parte și introducerea accizei de 7 eurocenți la combustibili. Această acciză ar duce la creșterea prețurilor și ar afecta, în mod deosebit, populația săracă, întreprinderile mici și mijlocii și transportatorii, și s-ar constitui, totodată, într-o frână pentru relansarea creșterii economice”.
Vezi și: Băsescu, într-o acțiune fără precedent, a respins acordul cu FMI: “Washington-ul știe poziția mea”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News