Opoziţia trebuie să riposteze prin demisii dacă PDL decide comasarea alegerilor, afirmă Liviu Dragnea
Liviu Dragnea, secretarul general al PSD, crede că dacă PDL decide comasarea alegerilor şi adoptarea legii votului prin corespondenţă opoziţia ar trebui să recurgă la măsuri "extreme" precum demisii din funcţii şi boicotarea alegerilor.
"Noi nu vom sta indiferenţi. Pentru că nu putem sta indiferenţi dacă ei vor să comaseze alegerile fără nici un fel de motivaţie - şi a spus-o Traian Băsescu azi că n-au niciun fel de motivaţie şi n-au argumentaţie - şi nu putem să stăm indiferenţi dacă se adoptă votul prin corespondenţă. Începem să ne gândim serios dacă nu discutăm de demisii din toate funcţiile şi inclusiv de boicotarea alegerilor pentru că până la urmă, Europa asta se gândeşte, nu se mai gândeşte la noi... Lumea în general, lumea civilizată şi democratică trebuie să înţeleagă totuşi că aici în România începem să discutăm în glumă de democraţie şi despre reguli democratice", a declarat Dragnea, duminică, la Antena 3.
Întrebat dacă se referă explicit la demisii din Parlament, liderul PSD a confirmat. "Eu personal am spus-o şi la Comitetul Executiv, o spun în continuare şi o spun pentru prima oară cu gura plină. Adică nu putem să stăm la nesfârşit să ne plângem că Puterea mai exercită un abuz şi noi dăm din umeri că n-avem ce să facem. Avem ce să facem! Deci până la urmă începem să ne gândim la ultima categorie de acţiuni: acţiuni extreme", a completat el.
Dragnea spune că USL încă mai speră că UDMR va înceta să fie complice la abuzuri. "Încă mai sperăm că UDMR înţelege că nu poate să rămână complice la din ce în ce mai multe abuzuri. Cred că există o limită a numărului de abuzuri la care UDMR în mod voluntar sau involuntar – din moment ce susţine anumite lucruri, este voluntar – poate să fie părtaşă sau complice", a arătat secretarul general al PSD.
Referitor la votul prin corespondenţă, Dragnea a reiterat că "n-are decât o singură motivaţie, şi anume să poată să fraudeze alegerile cu camionul". "Noi dorim ca românii din diaspora să voteze cât mai mulţi, iar MAE nu să le facă lege pentru vot prin corespondenţă, ci să le facă o infrastructură serioasă ca să voteze cât mai uşor. Dar noi vrem să se numere votul pe care-l exercită ei, nu ei să trimită ceva şi să se numere altceva de către Baconschi", a conchis Liviu Dragnea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News