"Şansa de a lucra pentru unul dintre cei mai mari jucători din zona de energie din Europa, încurajarea iniţiativelor personale, opţiunile multiple pentru perfecţionarea profesională la un nivel înalt într-un mediu plin de provocări, programul flexibil dar şi recunoaşterea adecvată a meritelor şi realizărilor individuale sunt doar câteva dintre motivele care fac din compania noastră un angajator excelent", a declarat, în cadrul unei conferinţe de presă, Florian Enea, director general al companiei.
Acesta a arătat că se doreşte triplarea numărului de angajaţi, de la 100 de persoane în prezent la 400 în următorii doi ani, datorită oportunităţilor oferite de piaţa locală a forţei de muncă pentru recrutarea de programatori înalt specializaţi şi experimentaţi. Un alt factor este acela că Iaşiul este unul dintre oraşele universitare din România cu cele mai rapide dezvoltări ale segmentului de servicii IT.
Potrivit sursei citate, media de vârstă a specialiştilor angajaţi este de 30 de ani, compania desfăşurând şi programe de internship prin care doreşte să atragă tinerii talentaţi încă de pe băncile facultăţii.
Pentru a susţine planurile pe termen mediu şi lung, începând din această lună compania şi-a relocat birourile în clădirea fostei Hale Centrale, situată în centrul municipiului Iaşi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan