Rezultatele statistice ale primelor șase luni din acest an relevă un trend îmbucurător, acela al creșterii rolului industriei în realizarea creșterii economice.

        Bucuria este însă umbrită de o analiză mai profundă a modului în care actuala industrie românească participă la dezvoltarea pe ansamblu a economiei. Cu excepția unor progrese calitative în domenil IT, marea majoritate a ramurilor contină să rămână în zona industriilor de tip manufacturier cu creșteri preponderent conjuncturale . Ponderea mare a industriilor din domeniul auto în ansamblul industrei românești accentuează aceste caracteristici. Producem pe model quasi manufacturier ( fără aport național de cercetare-dezvoltare) dependenți de conjunctura și dinamica pieței auto a câtorva țări occidentale.

      În aceste condiții, chiar dacă avem o creștere industrială, se impune începerea unui proces de modernizare a structurii industriei românești prin apropierea ei de stadiul patru al revoluției industriale și de ridicare importantă a nivelului valorii adăugate create în acest domeni de activitate. Un astfel de proces ar putea fi conceput prin prisma unei viziuni mai ample , aceea de reindustrializare specifică secolului XXI.

     În pofida unor promisiuni și declarații optimiste făcute pe parcursul ultimilor ani de la nivelul decidenților politici, procesul de reindustrializare, în sensul modernizării structurale a industriei românești, nici măcar nu a început. Explicația nu este doar de natura voinței politice ci și a dificultăților de finanțare nu numai prin instrumente bugetare și atragere de fonduri europene ci și prin efectele de inhibare pe care marea criză le-a avut asupra fluxului de investiții străine.

Șansa reindustrializării 

    Suntem însă acum într-un moment în care avem șansa începerii procesului de reindustrializare cu consecințe pozitive asupra dezvoltării pe ansamblu a economiei ca și asupra îmbunătățirii poziției noastre din punct de vedere competițional pe piața internațională.

    Paradoxal, acest moment favorabil nu este o consecință a viziunii politicii economice interne ci a unei obligații externe pe care nu o putem nici evita și nici măcar amâna. Este vorba despre obligația asumată de către România, ca membră NATO,  de a cheltui 2% din PIB pentru dotarea armatei.

   Oportunitatea reindustrializării ca urmare a acestei alocări obligatorii din buget rezultă din modul în care decidenții noștri politici vor concepe și realiza împărțirea acestui 2% în cheltuieli de achiziție și cheltuieli de investiții.

   Cheltuielile pentru achizii de tehnică militară nu au nevoie de explicații suplimentare, fiind acte comerciale obișnuite dar ele pot avea și un aspect de investiții directe în economia românească prin utilizarea unui sistem sui generis numit offset dar care, de fapt, reprezintă un sistem de compensații primite de către cumpărător de la vânzător în contrapartidă cu achiziția făcută.

Offset-ul

Conform definiției dată de către ACECO  ( Association pour la Compensation des Echanges Commerciaux ) offset-ul este o operațiune comercială prin care vânzătorul se angajează să realizeze în țara clientului său un transfer de activități și servicii sau ori care alte operațiuni de producție, mentenanță sau schimb de informații tehnologice, fără de care contractul de vânzare nu este valabil.

  Ca urmare a gamei largi de posibilități de compensare, offset-ul este de mai multe feluri:

a) Compensare ( offset ) comercială care poate fi de tip ” barter trade” sau de tip” counter purchase ”. Barter trade este extrem de rar utilizat în prezent și constă în livrarea către vânzător a unei cantități de mărfuri în cantități negociate prin contract dar fără a menționa valarea unitară pe produs.

Counter purchase obligă exportatorul să cumpere ( sau să găsească un cumpărător) mărfuri de la importator într-o cantitate corespunzătoare unui procent precis determinat, la un preț acceptat de către ambele părți.

b) Compensarea ( offset) industrială poate fi de două feluri : ” buy-back” și  ”offset stricto senso”. Prin buy-back, exportatorul se obligă prin contract să compere o cantitate determinată de produse fabricate în țara importatoare ca urmare a utilizării echipamentelor și licenței vândute de către el. Offset stricto senso este cea mai complexă formă de compensare  deoarece presupune un contract prin care exportatorul acceptă ca importatorul să se implice direct în procesul producției mărfurilor cumpărate prin : coproducție, subantrepriză,crarea de filiale sau puncte de producție, cedare de licențe sau knowhow, furnizare de informație tehnologică și managerială.

   Desigur, toate formele de offset aduc beneficii țării importatoare dar forma offset stricto senso este cea mai avantajoasă și ar fi extrem de favorabilă industriei românești în dorința ridicării gradului ei de modernitate și tehnologizare. Coproducția și transferul de licențe și informație tehnologică ar putea transforma o parte din suma aferentă celui 2% din PIB din cheltuială de achizie în investiție cu efect asupra calității structurii industriale  și creare de locuri de muncă cu calificare superioară.

Cazuri de succes

   Istoria economică prezintă câteva cazuri de succes din acest punct de vedere, demonstrând rolului important al acestui tip de offset în modernizarea industrială a unor țări. Este cazul Indiei care a înregistrat un progres tehnologic important prin programul de offset aplicat în producerea tancului Vijiayanta, a Chinei care și-a dezvoltat o extrem de performantă și modernă industrie aeronautică militară plecând de la un offset cu exportatorii sovieticii în anii 1955-1960, a Indoneziei care și-a creat industria de aeronautică militară prin efectele unui offset la achiziția unor avioane de transport ( proiectul R80). Desigur, în toate aceste cazuri, nu numai schema de offset a condus la dezvoltare și modernizare ci și decizia politică de a stimula producția internă prin acordarea de facilități instituționale și fiscale.

   Țin să precizez că public acest text nu pentru a-mi demonstra capacitatea abordării teoretice a acestei probleme ci pentru a suține poziția pe care au abordat-o doi distinși reprezentanți ai industriei militare românești prin intermediul interviurilor pe care le-au susținut la DCNnews. Este vorba despre domnul Viorel Manole , director executiv Patromil și domnul Neculai Banea , director general IAR Ghimbav. Ambii au insistat asupra nevoi de a utiliza schema de offset punând mai mult accentul pe avantajele materiale pe are această schemă le aduce.

Perfect adevărat dar sunt și avantaje de natura modernizării structurii industriale pe care am ținut să le subliniez.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News