Din 19 mai până în 14 iulie, se desfăşoară Festivalul de la Versailles care are ca temă anul acesta Serbările Regale. Pe lângă Balurile costumate (Serbările galante în 29 mai şi Balul mascat din 24 iunie), Marile jocuri de apă (muzicale şi nocturne) sau Nopţile de la Orangerie (spectacole pirotehnice), Festivalul de la Versailles propune cinci opere, dintre care trei noi producţii.

Mireille Asselin şi Peggy Kriha Dye (Meddea)

Acum 300 de ani, în 24 mai 1717, Versailles-ul primea vizita unuia dintre suveranii iluştri al Rusiei, ţarul Petru cel Mare, moştenitorul dinastiei nu mai puţin celebre a Romanovilor. Curtea Franţei era atunci o etapă politică şi culturală de neocolit pentru mai marii lumii, ca şi pentru tinerii aristocraţi care practicau ceea ce se numea “Marele Tur”, o călătorie iniţiatică de descoperire a principalelor focare culturale europene. 

Castelul Versailles Spectacles a dorit să omagieze cu această a şaptea ediţie a Festivalului de vară, această strălucire a lumii concepute de Regele Soare.

Colin Ainsworth şi Peggy Kriha Dye

Alături de Recitalul exceptional susţinut de Cecilia Bartoli în 12 iunie la Opera Regală, o apariţie rarisimă a sopranei într-un recital cu pian, sau a prezentării, în sfârşit într-un spectacol, a operei  Alcione de Marin Marais, pusă în scenă de dirijorul şi interpretul la viola da gamba Jordi Savall (8.11 iunie), vor veni la Versailles mai mule ansambluri tinere ce se vor alătura altora bine cunoscute, cum ar fi  Raphaël Pichon şi Pygmalion (10 şi 11 iunie) cu iconicele Vecernii ale lui Monteverdi, Poemul Armonic al lui Vincent Dumestre şi Ansamblul Matheus al lui Jean-Christophe Spinosi (16 şi 18 iunie), care va interpreta Vivaldi şi Mozart.

Mireille Asselin (Creuse) şi Jess Blumberg (Oronte)

Medea de Marc-Antoine Charpentier a deschis Festivalul, ultima reprezentaţie având loc aseară. Urmează Alcione pentru Concertul Naţiunilor. Este programată şi opera Arsilda, regina di Ponto cu Collegium 1704, pusă în scenă de Vaclav Luks.

Mireiile Asselin şi Stephen Hegedus (Creon)

Celelalte două opere vor fi jucate la Petit Théâtre de la Reine şi în Curtea de Marmură. În prima locaţie, Le Devin du village de Jean-Jacques Rousseau (1 şi 2 iulie) în care, în 19 septembrie 1780, era pe scenă chiar regina Marie Antoinette, jucând pentru un public intim eroina principală. Spectacolul de acum va folosi decorurile originale. 

Artiştii Baletului Atelier

În 9 iulie, în Curtea de marmură, va putea fi vizionat spectacolul Les Arts Florissants de Marc-Antoine Charpentier.

Primul spectacol a fost deci Medeea. Când Charpentier a putut, în sfârşit, să compună o tragedie lirică şi o monteze la Paris, în 1693, aceasta a fost în acelaşi timp o culme a creţiei lui şi un testament. După ani de zile în care Lully avusese privilegiul Operei, iar el nu putuse oferi decât pastorale şi muzică religioasă, Charpentier a reuşit să pună în scenă o opera, la vârsta de 50 de ani. El cucerise deja publicul cu Bolnavul închipuit al lui Molière, cu 30 de ani înainte.

Scena din spectacol

Marc-Antoine Charpentier s-a oprit la nefericirile Medeei, acest personaj mitologic care, cuprins de furie fără margini, caută să se răzbune pe fostul ei soţ, Iason, când acesta o părăseşte pentru Creuse. Trădare, răzbunare, magie sunt ingredinetele acestei drame ieştie din comun.

Medeea a reprezentat “marea” operă a compozitorului, împlinirea întregii lui preocupări pentru expresivitatea vocilor, un exemplu de bogăţie orchestrală în această dramaă pe un libret de Thomas Corneille, care reînvia destinul tragic şi devorant al Medeei. Pe scurt, o capodoperă. Dar, parizienii nu au primit spectacolul pe măsura calităţii lui, considerând că nu este “la modă”, şi Charpentier a renunţat definitiv să înfrunte cabala care făcea din Operă locul tuturor comploturilor. Medeea a rămas astfel singura tragedie lirică a compozitorului.

Peggy Kriha Dye, Mireilles Asselin  şi Colin Ainsworth (Jason)

Pentru a readuce la viaţă acestă operă atât de emoţionantă şy Kri pentru a seduce spectatorii la peste trei secole de la creaţia ei, regizorul Marshall Pynkoski a decis să-şi conducă artiştii teatrului său în arcanele muzicii franceze a Marelui Secol pe care ştie atât de bine să-l releve.

Artiştii Operei Atelier din Toronto, debordând de energie şi pasiune lirică, au dat o forţă vitală incredibilă unicei tragedii lirice semnate de Marc-Antoine Charpentier. Decorul şi costumele, dar şi baletul au fost o probă de rafinament, scenografia având frumuseţea şi simetria Marelui Secol.

“De la primul gest la ultima notă, această tragedie este străbătută de o pasiune violentă. În regia lui Marshall Pynkoski, actorii oferă o intensitate extraordinară şi continuă: mişcare neîncetată pe scenă, gesturi energice ample şi rapide. Ei se lansează unii către alţii, se violentează, se resping, se aruncă la pământ sau pe scaune. Îmbrăţişările sunt pasionale, elanurile, brutale”, scrie criticul Charles Arden.

O scenografie şi costume rafinate

Vibrantă, Meddea întruchipată de o “tragediană înnăscută”, soprana Peggy Kriha Dye, dovedeşte o forţă dramatică susţinută de o energie continuă. În mişcările furioase, vocea ei descoperă imediat nebunia ucigaşă. Marea arie "Quel prix de mon amour ?" emoţionază prin disperarea conţinută, prin combinaţia de forţă şi de slăbiciune în acelaşi timp. Nenunia ucigaşă este potenţată de vocea ei şi de râsul demonic.

Colin Ainsworth l-a interpretat pe Iason, cu acutele vocii sale şi forţa care i-a permis treceri de la momente răsunătoare la pasaje de mezza voce perfect audibile.

Mireille Asselin a încarnat-o pe Creuse cu o voce şi o mină radioase Ea este o victim sublimă a nebuniei omeneşti şi a intrigilor politice. Auditoriul a fost încântat şi de vocea învăluitoare a lui Jesse Blumberg în rolul lui Oronte, atât de fericit de dragostea sa pentru Creuse, pe care o crede împărtăşită.

Bas-baritonul Stephen Hegedus a creat un rege Creon întunecat şi sever. Partitura înlănţuie combinaţiile tuturor aceste personaje în duete fie de apropiere, fie de violentă opoziţie, relevând caracterul complementar al fiinţelor omeneşti.

Nerine, însoţitoarea Medeei, încearcă s-a liniştească pe vrăjitoare prin vocea lui Meghan Lindsay, caldă şi vibrantă în registrul acutelor.

Palatul Versailles

Decorurile semnate de Gerard Gauci contribuie la construirea unui clasicism modernizat. Augustele palate şi templele par deformate de o viziune halucinată.

În fiecare antract, Cortina care se lăsa arătând din nou mielul sacrificat, marcă a crimei originare comise de Medeea. Din loja dinspre grădina, maşina de vânt răsuna, alături de răpăitul talgerelor furtunoase, cărora le răspundeau luminile intermitente. 

Atmosfera înăbuşitoare a dramei era împrospătată de nobleţea coregrafiilor, de cor şi de orchestră. Rochiile însoţitoarelor, pline de corole de flori, rivalizau în spledoare cu demnitatea dansatorilor-mânuitori de spade, ansamblul formând o minunată Curte Regală.

Coregrafiile concepute de Jeannette Lajeunesse Zingg urmăresc şi ele o artă simetrică ce corespunde partiturii şi libretului.

Tragedia lirică este cu atât mai răvăşitoare, cu cât pasiunea debordează în forme clasice. Bărbaţii îşi încrucişează săbiile dansând, lupta lor perfect sincronizată este pe cât de graţioasă, pe atât de palpitantă. Cântăreţii sunt şi soldaţi, mai ales baritonul Olivier Laquerre şi cei doi tenori Christopher Enns şi Kevin Skelton.

Pânza de apă de la Versailles

Partitura a fost interpretată de Tafelmusik Baroque Orchestra şi Chamber Choir, dirijate de David Fallis. Ansamblul instrumental s-a remarcat în special prin două clavecine care susţineau continuu vocile cântăreţilor. Mişcările sonore sunt bogate în contraste, trecând prin dulcea căldură a flautelor care răspund instrumentelor de coarde, catifelate.

Terifiantă, intrarea oboaielor însoţeşte fumul care invadează scena în momentul în care Creuse arde de vie. Moartea amantei sale declanşează în Iason o nebunie răzbunătoare, dar care nu poate atinge o Medee plutind într-un vârtej de flăcări aeriene. Drama se termină într-un infern, cu ţipete, urlete şi trupurile cadaverice ale copiilor ucişi de Medeea.

Spectacol pirotehnic

Un regal această Medee, pe care Charpentier a aşteptat, la vremea lui, atâta timp ca s-o vadă pusă în scenă şi care este o muzică somptuoasă de la un capăt la celălalt.

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News