Opere ale arhitectului american Frank Lloyd Wright, incluse pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO
Muzeul Guggenheim din New York şi alte şapte clădiri proiectate de americanul Frank Lloyd Wright, simboluri ale "arhitecturii sale organice", au fost incluse duminică pe lista Patrimoniului Mondial UNESCO, informează AFP.
Proiectate şi construite în prima jumătate a secolului XX, în Statele Unite, aceste clădiri sunt mărturii ale arhitecturii organice create de Wright, caracterizată printr-un plan deschis, o estompare a graniţelor dintre exterior şi interior şi o utilizare inedită a unor materiale precum oţelul şi betonul", a subliniat UNESCO într-un comunicat.
Cu faimoasele sale curbe albe, Muzeul Guggenheim din New York a fost inaugurat în 1959. Din Illinois în California, trecând prin Arizona şi Wisconsin, lista este completată de alte şapte clădiri proiectate pentru a fi locuinţe private, cum ar fi faimoasa Casă de pe cascadă (Mill Run, Pennsylvania).
Aceste lucrări "au avut un impact puternic asupra dezvoltării arhitecturii moderne în Europa", a subliniat UNESCO.
Diplomaţia americană a salutat includerea de către UNESCO a celui de-al 24-lea sit american pe lista Patrimoniului Mondial, primul din sfera arhitecturii.
"Aceste clădiri arată influenţa pe care Wright a avut-o asupra traiectoriei arhitecturii din întreaga lume", a indicat Departamentul de Stat într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News