Operațiunea de la Onești. Colonelul (r) Costică Ionescu: Într-o oră treceam la executarea tragerii cu arma de foc
Colonelul (r) Costică Ionescu a comentat intervenția de la Onești și a dezvăluit ce ar fi făcut diferit dacă ar fi fost pus în poziția de a coordona operațiunea.
Colonelul (r) Costică Ionescu a declarat marți seară, la Antena 3, că dacă ar fi fost pus în poziția de a lua o decizie în cazul Onești, „în maxim o oră, deja treceam la executarea tragerii cu arma de foc. Îl împușcam după ce, așa cum a zis colegul (n.red. Liviu Chesnoiu), eliberam două-trei apartamente pe linia de foc pentru că proiectilul se duce și nu știi ce întâlnește.”
Întrebat dacă era nevoie de o aprobare pentru o astfel de acțiune, colonelul (r) a răspuns negativ.
„Mi-am iubit meseria, mi-am iubit familia, acționam pur profesional.”, a completat colonelul (r) Costică Ionescu.
Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu l-a descris pe Gheorghe Moroșan, înainte de afirmația lui Costică Ionescu, drept „o bombă cu ceas”.
„Acest om a devenit mai violent după cinci ore de discuții.”, a subliniat psihologul criminalist Liviu Chesnoiu în cadrul intervenției de la „Sinteza Zilei”.
Amintim că luni, Gheorghe Moroșan, în vârstă de 68 de ani, a luat ostatici doi muncitori pe care în cele din urmă i-a și ucis. Bărbatul se simțea neîndreptățit după ce soția lui a fost găsită vinovată de un furt de la Combinatul Chimcomplex Borzești, lucru care a dus la pierderea locuinței lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News