Operație pe creier, transmisă în direct pe Facebook
O operație pe creier a fost transmisă în direct pe Facebook.
O intervenţie chirurgicală pe creier, realizată de o echipă de neurochirugi la un spital din statul american Texas, a fost transmisă parţial în direct pe Facebook, în înregistrare tânăra pacientă putând fi văzută vorbind cu medicii în timpul procedurii, scrie Agerpres după o relatare AFP.
Intervenţia chirurgicală a durat circa patru ore şi jumătate şi a fost efectuată la Centrul Medical Metodist din oraşul Dallas, a declarat miercuri pentru AFP unul dintre responsabilii implicaţi.
Operația a fost transmisă pe Facebook
Operaţia a fost transmisă în direct pe contul de Facebook al unităţii medicale timp de circa 40 de minute şi a fost vizualizată de circa 100.000 de persoane.
Jenna Schardt, în vârstă de 25 de ani, a manifestat convulsii epileptice şi şi-a pierdut capacitatea de a vorbi din cauza unei inflamaţii a vaselor de sânge din lobul temporal stâng, a explicat pentru AFP Nimesh Patel, directorului departamentului de neurologie din cadrul spitalului.
Pentru că medicamentele s-au dovedit ineficiente, medicii au decis să o opereze pentru a elimina ţesuturile infectate.
De obicei, astfel de intervenţii sunt realizate sub anestezie însă, pentru că leziunea era localizată într-o zonă foarte sensibilă, chirurgii au ales, cu acordul pacientei, ca aceasta să rămână conştientă astfel încât să îi ajute pe medici să elaboreze o hartă a creierului ei, a indicat specialistul.
Acest tip de operaţie, chiar dacă face parte din repertoriu, nu este una de rutină, a precizat el.
Ce făcea pacienta în timpul operației
În timpul intervenţiei, tânăra a pronunţat mai multe cuvinte - pasăre, câine, fluture - şi cifre, în timp ce chirurgii stimulau diferite zone ale creierului său.
Am vorbit chiar şi despre câinele ei, pentru a-i verifica abilităţile de memorare, a povestit medicul.
Tânăra studentă la fizioterapie, originară din Illinois, şi-a exprimat acordul pentru ca intervenţia să fie transmisă în direct pentru o campanie de educaţie asupra operaţiilor în timpul cărora pacienţii sunt conştienţi. Ea a spus: 'Pot ajuta oamenii într-un mod diferit', a adăugat Nimesh Patel.
Pacienta urmează să fie externată joi dimineaţă.
Operaţia pe creier în timpul căreia pacientul este treaz se practică încă din anii 2000 pentru a se putea testa în timpul intervenţii funcţii esenţiale, cum ar fi vorbirea şi abilităţile motorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News