Operaţie în premieră naţională la Braşov
La Spitalul Judeţean Braşov, hernia de disc se tratează fără a se mai folosi bisturiul, în faza chirurgicală. Operația de astăzi din Brașov este în premieră pentru România.
La Spitalul Judeţean Brasov se practică o metodă specială de intervenţie chirurgicală pentru bolnavii diagnosticaţi cu hernie de disc. "Acum, practic, nu mai tai, îndepărtezi muşchii prin intermediul unei aparaturi speciale şi efectuezi operaţia. Avantajele intervenţiei chirurgicale sunt de necontestat" afirmă şeful Secţiei Neurochirurgie al celui mai mare spital din Braşov, doctorul Radu Mircea. Pe lângă o precizie deosebită, recuperarea se face foarte rapidă, pacienţii putând fi externaţi chiar în ziua intervenţiei.
Cum decurge intervenţia.
Procedeul chirurgical se prezintă astfel: se perforează pielea şi se introduce, până la nivelul vertebrei, o tijă metalică. Pe aceasta se introduc apoi, succesiv, cilindri cu diametrul crescător. Pasul următor constă în retragerea cilindrilor, cu excepţia ultimului, care are cel mai mare diametru. Prin cilindrul cu diametrul de 2,2 sau 2,4 cm se efectueză intervenţia chirurgicală propriu-zisă, utilizind microscopul chirurgical şi instrumentele de microchirurgie.
Premieră pe ţară.
Metoda, unică în România, a fost utilizată pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, în urmă cu câţiva ani. La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Braşov introducerea metodei a fost mai uşor de realizat, întrucât în unitatea sanitară se utilizează de aproximativ 14 ani, în exclusivitate, tehnici microchirurgicale, dar şi microscopul operator. Astfel, trecerea la noul tip de intervenţie chirurgicală s-a făcut foarte uşor, iar avantajele sunt de necontestat. ,,Procedeul este extrem de precis, recuperarea pacienţilor este rapidă, iar unii pacienţi se pot externa în chiar ziua intervenţiei. Cicatricea este de doar 1,5 - 2 cm, iar complicaţii ulterioare sunt minime. Intervenţia nu necesită materiale consumabile" adaugă şeful secţiei Neurochirurgie, dr. Radu Mircea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News