Data publicării:
OPEC și Rusia sunt beneficiari ai războiului din Israel? Tsunami pe piața petrolului. Adrian Negrescu: Acesta e cel mai negru scenariu
Extinderea conflictului din Orientul Mijlociu ar putea distruge toate eforturile de limitare a inflației făcute până acum. Ce rol ar juca Federația Rusă și Arabia Saudită în tot contextul.
Luni, 30 octombrie 2023, OPEC a crescut prețul petrolului pentru SUA și Asia. În același timp, secretarul general al SUA, Anthony Blinken, poartă discuții cu liderii Iranului, Iran fiind una dintre țările fondatoare OPEC (N.R. Organizația Țărilor Exportatoare de Petrol).
Există mai multe speculații cu privire la această mișcare din partea OPEC. De menționat este faptul că această organizație, mulți spunând că este controlată de facto de Arabia Saudită (N.R. care deține compania ARAMCO, considerată și aceasta un jucător important pe scena internațională, parte din OPEC) produce aproximativ 40% din țițeiul mondial.
Observând situația conflictului dintre Palestina și Israel, dar și implicarea recentă, indirectă, a Iranului în acesta, am dorit să aflăm dacă există o eventuală influență a OPEC asupra războiului Israelo-palestinian. De aceea, am luat legătura cu Adrian Negrescu, economist cu experiență, pentru a afla mai multe detalii despre impactul pe care îl poate avea OPEC, implicate fiind Iran și Arabia Saudită, asupra războiului menționat, dar și care ar putea fi eventualele urmări la nivel internațional, inclusiv pentru Occident.
DC News: Există o eventuală influență a OPEC în conflictul dintre Israel și Palestina?
„În cazul în care conflictul din Orientul Mijlociu va escalada, adică dacă va atrage și țările din regiune, se anunță un adevărat „tsunami” pe piața petrolului și gazelor naturale, în condițiile în care regiunea respectivă oferă foarte multe resurse. Israelul are, de exemplu, două mari exploatări de gaze care sunt, în momentul de față, sub semnul întrebării, în care sunt implicate multe dintre companiile internaționale din domeniu, de la Gaz de France la Shell, la Chevron și alte companii.
În momentul de față, toate aceste investiții majore, inclusiv în domeniul petrolului riscă, practic, să fie puse pe hold, iar perspectivele nu arată deloc bine. Cum și Banca Mondială spunea că, în cazul în care conflictul din Orientul Mijlociu va escalada, s-ar putea ajunge, în cel mai negru scenariu, la 163 de dolari, chiar 168 de dolari barilul de petrol, iar acest lucru va spulbera, practic, toate eforturile făcute până acum în sensul limitării inflației la nivel mondial.”, ne-a spus specialistul.
Venirea iernii schimbă regulile la nivel internațional?
DC News: De ce a crescut OPEC, controlată de facto de Arabia Saudită, prețul petrolului doar pentru SUA și, mai ales, pentru Asia.
De asemenea, în timp ce OPEC este alcătuită din țările producătoare și exportatoare de petrol, în 2016 a fost creat OPEC+, o extensie a organizației care include, printre alte țări, Federația Rusă. SUA nu face parte din aceste organizații.
„Este un război al resurselor în momentul de față care se accentuează la nivel mondial. Avem OPEC și Rusia, deci OPEC+, în tentativa de a forța creșterea prețului la petrol la nivel mondial prin reducerea producției, iar pe de altă parte se află SUA cu ceilalți exportatori care fac cu greu față acestei cereri din ce în ce mai mare la nivel mondial.
Gândiți-vă la un lucru esențial, faptul că intrăm în iarnă, iar necesarul de petrol, de benzină, de motorină crește. Statele Unite se află în momentul de față într-o situație limită. Rezervele de petrol ale SUA se află la un minim istoric din ultimii 22, astfel încât SUA nu mai poate salva ca anul trecut piața petrolului, când a dus în piață o mare parte din rezervele sale de petrol. În momentul de față se pune problema „De unde se va aproviziona economia mondială, în condițiile în care OPEC și Rusia continuă să șantazeze piața mondială din perspectiva acestor conflicte geo-strategice la nivel mondial?”
DC News: Considerați că Rusia se află în relații bune cu OPEC, având în vedere „problemele” pe care le-au avut în ultimii ani?
În 2020 a avut loc Price War-ul („Războiul Prețurilor”), între OPEC și Federația Rusă în urma unor neînțelegeri, iar imediat după anunțul făcut de OPEC la acea vreme, în ceea ce privește producția de petrol, rubla rusească scăzuse brusc cu 7%. În ciuda acestui eveniment considerat destul de recent, economistul ne spune că OPEC și Federația Rusă sunt „mână în mână”:
„Rusia este mână în mână cu OPEC, Rusia este parte a OPEC+, Rusia își exportă în continuare petrolul fără nicio problemă prin țările proxi: India, Pakistan, China și Iran. Deci, petrolul rusesc ajunge în continuare în toate marile economii mondiale însă, bineînțeles, prin țările intermediare. Asta dovedește faptul că embargo-ul la adresa petrolului rusesc nu funcționează decât în parte, iar perspectivele nu arată deloc bine. Am văzut niște estimări pe piața americană, prețul petrolului ar putea ajunge în următoarele luni la 100 de dolari pe baril, dacă acest conflict din regiune va continua să se extindă.”
DC News: Ați detaliat situația SUA în acest context, dar, având în vedere prețul crescut recent pentru SUA, dar și pentru Asia, poate exista o similaritate de situație între SUA și China?
„Singurul semn, care ar fi unul de temperare, ar fi chiar din China. În mod paradoxal, declinul economic al Chinei, încetinirea creșterii economice din China, aduce mai multe vești bune decât rele la nivel internațional. Deoarece China era cel mai mare consumator din Orient de petrol și gaze, în condițiile în care economia Chinei frânează, nici presiunea la adresa pieței petrolului nu este la nivelul la care se putea ajunge. Adică, estimările Băncii Mondiale legate de acel 164/168 de dolari pe baril iau în calcul o cerere în creștere de petrol și resurse în general, lucru care e posibil să nu se întâmple. China, din punctul meu de vedere, e probabil să continue pe aceeași linie de stagnare economică și chiar de accentuare a problemelor în anumite sectoare economice. Uitați-vă la falimentul Evergrande, cel mai mare dezvoltator imobiliar din Asia.”, a încheiat specialistul, pentru DC News.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News