'Ne-ar fi plăcut să avem China şi Rusia alături de noi' pentru acest text, a declarat pentru AFP ambasadoarea americană la ONU, Linda Thomas-Greenfield, după o reuniune cu uşile închise a Consiliului de Securitate pe subiectul Coreea de Nord.
Înconjurată de zece ambasadori, dintre care o parte nu reprezintă ţări membre ale Consiliului de Securitate, precum Australia sau Japonia, Linda Thomas-Greenfield a citit un text comun în care se afirmă unitatea acestui grup în condamnarea testării unei rachete balistice pe 5 martie de către Coreea de Nord. 'Ca şi celelalte zece lansări de rachete balistice de la începutul anului, acest act al Coreei de Nord a încălcat mai multe rezoluţii ale Consiliului de Securitate', a adăugat ambasadoarea SUA.
'În timp ce Coreea de Nord îşi intensifică acţiunile destabilizatoare, Consiliul de Securitate continuă să păstreze tăcerea. Fiecare lansare de rachete balistice care are ca rezultat inacţiunea Consiliului subminează credibilitatea Consiliului de Securitate al ONU faţă de Coreea de Nord şi subminează regimul global de neproliferare', a spus ea, fără a menţiona China şi Rusia. Potrivit unor surse diplomatice, Rusia şi China au fost singurele ţări care s-au opus în cadrul reuniunii unui text 'de bază' şi foarte scurt, menit să arate unitatea Consiliului de Securitate faţă de testele regimului de la Phenian.
În acest text se spune că au existat încălcări ale rezoluţiilor Consiliului de Securitate şi se face apel la dialog, a declarat pentru AFP un diplomat de la New York, sub protecţia anonimatului. De la ultima expresie de unitate a Consiliului de Securitate faţă de Coreea de Nord în 2017, când au fost adoptate în unanimitate mai multe seturi de sancţiuni pentru a forţa regimul de la Phenian să pună capăt programelor sale nucleare şi balistice, acesta este 'a 17-a oară' când Beijingul se opune adoptării unui text propus de Statele Unite şi europeni.
Duminică, Coreea de Nord a anunţat că a efectuat cu o zi înainte 'un nou test important' pentru dezvoltarea unui satelit de recunoaştere, dar analiştii consideră că a fost vorba mai degrabă de o lansare de rachetă, cu câteva zile înaintea alegerilor prezidenţiale din Coreea de Sud, potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Alertă răpire copil în Iași! Oamenii, avertizați de Poliția Română pe telefoane - Foto în articol
- Concluzia Elenei Cristian (DC BUSINESS) după avertismentul lui Valentin Lazea, economistul-şef BNR, privind salariile românilor
- Joburi care, dacă nu vor dispărea, vor fi profund schimbate. Trăim un moment similar Revoluției Industriale din secolul XIX