ONU/Adunarea Generală: Trump va avea o mulţime de întâlniri individuale cu lideri mondiali
Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, va avea trei zile pline la New York săptămâna viitoare, când va reveni în oraşul său natal pentru a participa la Adunarea Generală a ONU, scrie dpa sâmbătă.
Potrivit unui înalt funcţionar al administraţiei, preşedintele va avea o mulţime de întâlniri individuale cu lideri mondiali, pe lângă participarea planificată la un summit al libertăţii religioase luni, discursul său principal marţi la ONU şi o conferinţă de presă miercuri. Preşedintele american nu va participa la summitul privind clima organizat de ONU luni. În acea zi el se va întâlni premierul Imran Khan din Pakistan; preşedintele Andrzej Duda al Poloniei; prim-ministrul Jacinda Ardern din Noua Zeelandă; premierul Lee Hsien Loong din Singapore; preşedintele egiptean Abdel Fattah al-Sissi; şi preşedintele Moon Jae-in din Coreea de Sud. Marţi, bilateralele sale vor fi cu premierul britanic, Boris Johnson; premierul indian Narendra Modi; secretarul general al ONU, Antonio Guterres; şi preşedintele irakian, Barham Salih. De asemenea, va participa la o recepţie diplomatică. Miercuri, Trump va participa la o sesiune despre Venezuela împreună cu alţi lideri din emisfera occidentală înainte de a se întâlni cu premierul Japoniei, Shinzo Abe, preşedintele Ucrainei, Volodymyr Zelensky, şi cu preşedintele El Salvador, Nayib Bukele.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News