ONU a deschis o a doua tabără în Kurdistanul irakian pentru primirea refugiaţilor kurzi din nord-estul Siriei
ONU a deschis sâmbătă o a doua tabără în Kurdistanul irakian pentru primirea refugiaţilor kurzi din nord-estul Siriei, în condiţiile în care prima tabără a ajuns la saturaţie, găzduind 11.000 de persoane, transmite AFP, scrie Agerpres.
'În jur de 11.000 de refugiaţi au fost instalaţi în tabăra de la Bardarach, care şi-a atins capacitatea maximă de primire, aşa încât am condus astăzi 310 refugiaţi din Siria în tabăra de la Gawilan', a declarat Rashid Hussein Rachid, purtător de cuvânt al Înaltului Comisariat al ONU pentru Refugiaţi (UNHCR) în Kurdistanul irakian.
Tabăra de refugiaţi de la Gawilan găzduieşte deja 1.850 de familii siriene sosite de la începutul războiului, în 2011, dar a fost adăugată o nouă secţiune pentru primirea celor nou-veniţi, a precizat purtătorul de cuvânt.
De la lansarea ofensivei Ankarei împotriva miliţiei kurde siriene YPG în nord-estul Siriei, la 9 octombrie, numărul refugiaţilor a crescut constant în Kurdistanul irakian, peste o mie de persoane sosind în unele zile.
Sâmbătă, numărul lor a fost net mai mic, pentru că forţele regimului sirian, desfăşurate în nord-estul Siriei în baza acordului cu kurzii, împiedică trecerea refugiaţilor spre Irak, a mai indicat purtătorul de cuvânt al UNHCR.A
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News