Data publicării:

ONG-urile vor să dărâme barajele din România. Stoicescu (AJVPS Sibiu), revolta pescarilor: Extremism ecologic! Să facă la ei în țară și apoi să vină la noi

Autor: Ioan-Radu Gava | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Unsplash
Foto: Unsplash
Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu, a oferit un interviu, în exclusivitate pentru DC News, unde a vorbit despre proiectul Dam Removal Europe, care își propune să îndepărteze barajele din România și din alte 3 state europene.

World Fish Migration Foundation conduce proiectul Dam Removal Europe, prin care urmărește să extindă acțiunea de îndepărtare a barajelor din sud-estul Europei în colaborare cu organismele din regiune. 

Proiectul este susținut de European Open Rivers Programme, o organizație care finanțează acțiuni de refacere a râurilor și are o durată de trei ani. Acesta este implementat în colaborare cu Institutul Mediteranean pentru Natură și Om (MedINA), Fauna și Flora, Wetlands International, European Rivers Network și WWF Țările de Jos, Slovacia și Marea Adriatică.

Prin urmare, multe baraje din Grecia, Croația, Slovacia și România ar urma să fie desființate și râurile dă fie renaturate așa cum era înainte, fără a mai exista regularizare și un debit de servitute care să asigure în permanență anumite condiții pentru râul din aval de amenajarea hidrotehnică.

Romeo Stoicescu: Aceasta este adevărata problemă cu barajele

Romeo Stoicescu, directorul AJVPS Sibiu, a vorbit, în exclusivitate pentru DC News, despre implicațiile economice și impactul asupra biodiversității pe care un astfel de proiect l-ar avea în România.

„Punctul nostru de vedere, al pescarilor de șes, este că s-ar reduce extrem habitatele respective, care sunt generate de om prin stăvilirea apei. Totuși, peștii trăiesc natural acolo și nu se face piscicultură intensivă. Dacă râul Olt, de exemplu, înainte avea în medie 80 de metri lățime și o adâncime medie de 1,5 - 2 metri în județul Sibiu, acum în baraje are lățimi de până la 600 de metri și adâncimi de până la 12 metri. Pe toate aceste zone, peștii se pot dezvolta mult mai bine.

Înainte aveam anumite specii de pești care preferau curenții de apă, însă acum, după ce s-au făcut amenajări hidrotehnice avem alte specii de pești cu valoare economică ridicată, precum șalău, știucă, somn, crap, specii importante. Înainte era insignifiant în comparație cu ce poate să producă un baraj. Avem sunt de hectare de luciu de apă în care peștii se dezvoltă.

Ce avem noi nevoie sunt pasajele pentru pești, prin care aceștia să poată migra în amonte de la un baraj la altul. Aici e problema cu barajele, că nu se respectă normele de mediu și peștii nu mai pot migra. Asta ar fi o problemă!

Însă câte vreme sunt pasaje de trecere pentru pești, să poată migra dintr-un baraj în altul, nu avem vreo problemă cu barajele,“, a precizat Romeo Stoicescu.

Mesaj pentru ONG-urile care vor înlăturarea barajelor de pe râurile din România

Președintele AJVPS Sibiu a ținut să precizeze că toți iubim mediul, însă în cazul de față este vorba de un „extremism“ în care se pompează bani pentru a face reguli în țara noastră.

„Pentru extremiștii de mediu - le spun așa tocmai pentru că și noi suntem iubitori de mediu - vedem deja ce se întâmplă și câte avem de tras cu populațiile de urs, vedem ce avem de tras la prețul la energie și așa mai departe

Tot vin ONG-uri din Occident, în care nu știu cine pompează bani, să ne facă nouă reguli. Să facă la ei!“, a mai precizat președintele AJVPS Sibiu.

„Să vină la noi după ce vor face în țara lor“

Mai mult, Romeo Stoicescu le-a recomandat organizațiilor care au propus aceste ONG-uri să înceapă o astfel de inițiativă în țările de origine, după care, peste 50 de ani, când vom avea cunoștință de implicațiile economice și de mediu, să vină și în România pentru a implementa.

„Ei, în țara lor, au epuizat și au rezolvat toate problemele de mediu de acolo? Vin la noi cu o expertiză în timp, cu niște realizări testate sau vin să ne impună nouă, să-și satisfacă ei niște ambiții sau să joace interesele unor oameni și după aceea noi să ne confruntăm cu dezastrele?“, s-a întrebat retoric Romeo Stoicescu.

„Le recomand acestor ONG-uri să înceapă cu Spania, să rezolve problema barajelor în Spania, dacă este o problemă - că noi nu știm dacă este o problemă, ei spun că ar fi o problemă - să meargă acolo să o rezolve, să renaturalizeze tot cursul apei pe Ebro, așteptăm 50 de ani, vedem impactul asupra mediului și asupra economiei, iar apoi facem și noi dacă asta e cheia succesului.

Dacă noi tot suntem în urmă față de Occident cu 50-100 de ani, de ce să se înceapă de la noi?“, a conchis, într-un interviu exclusiv pentru DC News, Romeo Stoicescu.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel