ONG: Brexit-ul îi afectează pe romii plecaţi în Marea Britanie
Mobilitatea persoanelor de etnie romă a fost dezbătută la Craiova, în cadrul unui eveniment organizat de Institutul pentru Politici de Dezvoltare (IPD), Platforma Civică Aresel şi Centrul Cultural al Romilor O Del Amenca, ai căror reprezentanţii susţin că la nivel european există un "context alarmant" pentru romi în condiţiile în care mişcările populiste şi naţionaliste se află în plină ascensiune.
"În acest moment ne confruntăm cu un grad mare de excluziune socială (n.red: în rândul persoanelor de etnie romă), care dincolo de problemele clasice cu care se confruntă membrii acestei comunităţi în plan european, ne lovim şi de mişcări extremiste cum ar fi evenimentele din august 2018 din Italia. Avem situaţii şi în Bulgaria unde unii reprezentanţi spun că femeile rome nu ar trebui să nască mai mult de trei copii şi că trebuie să se instaleze o lege care să le interzică să nască mai mult de trei copii. Avem Brexitul care bate la uşă, iar în Marea Britanie sunt o grămadă de membri ai comunităţii de romi care se confruntă cu mişcări populiste sau extremiste, cu concedieri în masă", a spus directorul executiv al IDP, Alin Banu.
Organizatorii evenimentului mai spun că discursurile publice motivate de ură au devenit tot mai des utilizate de către politicieni europeni, iar romii au devenit principala motivaţie şi obiectul de acţiune al mişcării extremiste de dreapta, care în unele cazuri a recurs la atacuri asupra acestora.
Vezi și:
Olguța Vasilescu se retrage, după discuția cu Liviu Dragnea
PSD-Iohannis, buget SRI. Chirieac: Să spunem direct şi fără echivoc
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News