Data actualizării:
Data publicării:

OMV PETROM a vândut participaţia de la Congaz către GDF Suez

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Economie
WhatsApp

OMV PETROM, cel mai mare producător de ţiţei şi gaze din sud-estul Europei, a finalizat vânzarea către GDF SUEZ Energy România SA a participației de 28,59% în Congaz SA, companie de distribuție și furnizare a gazelor, care nu făcea obiectul activității de bază a OMV Petrom, potrivit unui comunicat al Petrom. Tranzacția a fost aprobată de Consiliul Concurenței.

OMV PETROM. "Decizia este în concordanță cu strategia noastră de a ieşi din activităţile de distribuţie şi furnizare a gazelor către segmentul consumatorilor finali de pe piaţa reglementată. Vom continua să furnizăm gaze către clienții noştri de pe piaţa liberă. În ceea ce privește această tranzacție, vedem beneficii pentru toate părțile implicate, inclusiv pentru clienții Congaz, având în vedere că noul acționar majoritar, GDF SUEZ, cunoaște deja compania și are o experiență bogată pe piața de distribuție și furnizare a gazelor", a declarat Cristian Secoșan, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Gaze Naturale & Energie.

Părțile au agreat să păstreze confidențialitatea valorii tranzacției.

OMV PETROM. "Tranzacția nu va avea un impact semnificativ asupra indicatorilor financiari ai OMV Petrom, în condițiile în care vânzările totale ale Congaz SA, precum și activele, reprezintă mai puțin de 1% din indicatorii corespondenți la nivelul Grupului Petrom. Congaz SA a fost tratată, din punct de vedere contabil, ca entitate asociată, valoarea participației fiind inclusă în situațiile financiare ale grupului prin metoda punerii în echivalență" se arată în comunicatul Petrom.

Citește și: OMV Petrom a modernizat Rafinăria Petrobrazi cu 600 de milioane de euro


OMV PETROM. Congaz SA a fost înființată în 1999, SNP Petrom (actualmente OMV Petrom) numărându-se printre fondatori, cu scopul de a dezvolta o rețea de distribuție a gazelor în zona Constanței, de-a lungul coastei Mării Negre. În prezent, Congaz SA operează o rețea de conducte de gaze cu o lungime de aproximativ 850 km, având un portofoliu de 55.000 de clienți din județul Constanța, din orașele Constanța, Medgidia, Năvodari, Ovidiu, Negru Vodă, Agigea, Eforie Sud și Eforie Nord, precum și din comunele Cogealac, Cumpăna, Lumina, Lazu, Valu lui Traian and Mihail Kogălniceanu.

OMV PETROM. Înainte de această tranzacție, compania era controlată în proporție de 99,71% de patru acționari principali: GDF SUEZ Energy România SA (28,59%), E.ON RUHRGAS INTERNATIONAL GMBH (28,59%), OMV PETROM SA (28,59%) și Petroconst SA (13,94%), iar restul capitalului era deținut de consiliile locale din localitățile Kogălniceanu, Medgidia, Ovidiu și Cogealac.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel