Austriecii de la OMV au dat în judecată statul român la Curtea Internațională de Arbitraj de la Paris pentru neplata unor obligaţii de mediu asumate prin contractul de privatizare al Petrom din 2004 şi cere despăgubiri de 92 de milioane de lei – circa 20 de milioane de euro. Demersul OMV a început în decembrie 2011, se arată pe site-ul Secretariatului General al Guvernului.
Sumele cerute la tribunal de austrieci reprezintă contravaloarea unor lucrări de mediu la rafinăria Petrobrazi şi combinatul chimic Doljchim efectuate pe banii companiei, şi care ar fi trebuit fi decontate de stat potrivit contractului de privatizare a Petrom. Statul nu a recunoscut însă că trebuie să facă aceste plăţi, scrie economica.net.
Actualul conflict rezultă din refuzul statului de a achita lucrări efectuate de OMV Petrom la Petrobrazi şi Doljchim. În primul caz, este vorba despre 61,4 milioane de lei iar în al doilea de 30,2 milioane de lei.
În anexele contractului de privatizare Petrom din 2004 se prevedea ca statul să plătească lucrările de mediu efectuate pentru decontaminarea perimetrelor poluate înainte ca proprietar al Petrom să devină OMV. Compania austriacă urma să efectueze lucrările şi apoi să prezinte nota de plată statului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol