Data publicării:

Omul care și-a făcut uter pentru a dezlănțui o revoluție mondială

Autor: DCNews Team | Categorie: Lifestyle
WhatsApp

Alegeri prezidentiale 2024

Povestea lui Arunachalam Muruganantham este puțin spus interesantă. Din cauza invenției sale, a fost pe punctul de a-și pierde familia, banii și respectul oamenilor.

“Totul a început cu soția mea”, a declarat bărbatul din India pentru BBC. Când a aflat că femeia folosea o cârpă când era la menstruație, a fost de-a dreptul șocat și nu i-a venit să creadă. Respectiva cârpă era într-un asemenea hal încât el a spus că n-ar fi folosit-o “nici pentru a-şi curăţa scuterul”. Indianul a aflat că soţia lui nu cumpără niciodată tampoane igienice fiindcă acestea sunt extrem de scumpe încât ar lăsa-o fără bani pentru mâncarea pentru copii.

După un drum la magazinele locale, el a realizat că respectivele produse sunt vândute la suprapreţ - mai precis cu de 40 de ori costul lor real, aşa încât a decis să se apuce să le fabrice chiar el.

Realitatea este cu atât mai tristă cu cât abia una din zece femei foloseşte tampoane igienice. Lucrurile sunt mult mai triste. Atunci când sunt în acea perioadă a lunii, reprezentantele sexului frumos folosesc nu doar cârpe, umplute uneori și cu rumeguș, nisip și chiar cenușă. Astfel, pot apărea tot felul de infecții grave care pot duce - într-un final - la moarte.

A făcut un "uter" artificial

După ce a făcut rost de bumbac şi a realizat primul absorbant, i l-a dat soţiei să-l testeze. Atunci când a aflat că trebuie să aştepte câte o lună pentru următorul ciclu, când invenţiile sale mai pot fi testate, a început să caute şi alte voluntare care să-l ajute să găsească o metodă igienică potrivită.

În cele din urmă, din lipsa voluntarelor, Muruganantham a improvizat un „uter” dintr-un cauciuc interior de la o minge de fotbal în care a băgat un tub de plastic şi pe care l-a umplut cu sânge de capră. Cât timp a lucrat la conceperea tampoanelor, şi-a spălat hainele cu sânge şi le-a întins afară, ceea ce l-a transformat în ţinta bârfelor din oraş. S-a spus despre el că e pervers sau că e posedat de spirite rele. De atunci, totul a început să-i meargă prost. Soția l-a părăsit și a fost marginalizat de comunitate. După patru ani şi jumătate de încercări, a reuşit să construiască o maşinărie care să producă tampoane igienice ieftine, scrie BBC Mundo.

Invenția sa a fost premiată și de președintele Indiei și a recâștigat respectul întregii comunității.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel