Omul care își flutură demisia
Presedintele Traian Basescu isi ofera demisia. Cu un an inaintea incheierii oficiale a mandatului sau. Simplul enunt are, trebuie sa recunoastem, un inalt grad de senzational. O face conditionat. In termeni inacceptabili. De fapt, imposibili. Ceea ce inseamna ca oferta se vrea o provocare. Dar sfarseste prin a fi o gluma proasta.
In ce circumstante isi ofera demisia domnul Traian Basescu? Nu a mai existat un caz in care, spre sfarsitul mandatului, credibilitatea unui sef de stat sa se reduca la o singura cifra. Undeva sub 10 la suta. Pentru ca, de cate ori imaginea unui presedinte s-a erodat, el a parasit scena mult mai devreme. La sfarsitul mandatului sau, de exemplu, Emil Constantinescu, care nici n-a mai candidat a doua oara, se bucura de sustinerea a peste 30 la suta din populatia cu drept de vot. In al doilea rand, este in plina disolutie si partidul prezidential. PDL. El plateste pentru reaua guvernare. Si ce alte circumstante ale momentului mai pot fi consemnate? Guvernul comite greseli in serie. Ca sa nu le denumesc crime economice. Iar “primul succes al guvernului meu”, l-am citat pe Mihai Razvan Ungureanu, tocmai i-a explodat in fata. Dupa ce a starnit un urias scandal, iata ca afacerea nu se mai face. Pentru ca “partenerul” nu are bani. Si acest guvern se mai alege si cu o plangere penala. In fine, tot azi, are loc si Congresul Extraordinar USL. Care marcheaza debutul unei campanii electorale, probabil victorioase. Simpla enumerare de mai sus ne indica intentia reala a Presedintelui Traian Basescu. Aceea ca, sub pretextul demisiei sau ofertelor sale de demisie, sa schimbe agenda publica. Sa vestejeasca toate celelalte circumstante ale momentului.
Ca avem de-a face cu o cacealma, de altfel destul de prost jucata, ne dam seama si daca am incerca sa luam in serios oferta de demisie a Presedintelui Traian Basescu. Care este conditionata de pretentia ca opozitia sa accepte, pana la finele alegerilor locale, cel putin doua schimbari ale Constitutiei si cel putin doua referendumuri.
Citește mai multe pe CorectNews
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News