Data publicării:

OMS continuă negocierile legate de prevenirea pandemiilor: "Deciziile istorice de astăzi demonstrează voinţa statelor de a-şi proteja propriile populaţii"

Autor: Tiberiu Vasile | Categorie: Sanatate
WhatsApp
Sursa Foto: Agerpres
Sursa Foto: Agerpres

Negocierile pentru un acord de prevenire și combatere a pandemiilor au fost extinse cu cel mult un an, pentru a depăși divergențele și a conserva progresele realizate, au hotărât sâmbătă la Geneva țările membre ale Organizației Mondiale a Sănătății (OMS).

Adunarea Mondială a Sănătății, forul decizional suprem al OMS, reunită de o săptămână la Geneva, "şi-a luat angajamente concrete de a finaliza negocierile pentru un acord global privind pandemiile în termen de cel mult un an", a explicat OMS.

"Deciziile istorice de astăzi demonstrează voinţa comună a statelor membre de a-şi proteja propriile populaţii, precum şi pe cele din întreaga lume, de riscul comun de urgenţe de sănătate publică şi de viitoare pandemii", a afirmat directorul general al OMS, Tedros Adhanom Ghebreyesus.

O soluție care să fie benefică pentru toți

În decembrie 2021, șocate de distrugerile provocate de COVID-19, țările membre ale OMS au cerut un acord obligatoriu privind prevenirea, pregătirea și reacția la pandemii.

Au continuat eforturile pe tot parcursul Adunării Mondiale a Sănătății pentru a găsi o soluție care să fie benefică pentru toți și să nu compromită progresele realizate cu dificultate în cei doi ani de negocieri.

În națiunile în curs de dezvoltare, amintirile despre țările bogate care stocau doze de vaccin COVID-19 pe măsură ce acestea deveneau disponibile, pentru a-și proteja propriile populații cât mai rapid posibil, rămân vii.

Celelalte națiuni au fost obligate să dea dovadă de răbdare înainte de a avea acces la vaccinurile prețioase și acum insistă ca acordul să fie echitabil. În plus, problema finanțării acestuia rămâne nerezolvată, conform Agerpres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel