Data publicării:
OMS, avertisment privind integrarea inteligenței artificiale în sănătate
Inteligenţă artificială şi sănătate, o combinaţie câştigatoare... sau nu, avertizează OMS
Inteligenţa artificială (IA) ar putea revoluţiona îngrijirile în domeniul sănătăţii facilitând, de exemplu, dezvoltare de medicamente sau accelerând detectarea unor boli, dar OMS consideră că trebuie acordată mai multă atenţie riscurilor, relatează AFP, citat de Agerpres.
Într-un document publicat joi, Organizaţia Mondială a Sănătăţii analizează pericolele şi beneficiile utilizării unor mari modele multimodale (numite LMM) - un tip de tehnologie IA generativă cu creştere rapidă - în materie de sănătate.
Aceste LMM-uri pot folosi mai multe tipuri de date, inclusiv din text, imagini şi videoclipuri, şi pot genera rezultate care nu se limitează la tipul de date introduse în algoritm.
"Se prevede ca LMM-urile să fie utilizate şi aplicate pe scară largă în domeniul îngrijirii sănătăţii, cercetarea ştiinţifică, sănătatea publică şi dezvoltare de medicamente", indică OMS.
Organizaţia defineşte domenii care ar putea folosi această tehnologie: screening, de exemplu pentru a răspunde solicitărilor scrise din partea pacienţilor, cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea de medicamente, educaţia medicală şi asistenţa medicală, sarcini administrative şi utilizarea de către pacienţi, de exemplu, pentru examinarea simptomelor.
Deşi această tehnologie are un mare potenţial, OMS subliniază că s-a demonstrat, de asemenea, că aceste LMM-uri pot produce rezultate false, inexacte, părtinitoare sau incomplete, ceea ce ar putea avea în mod evident consecinţe nefericite.
"Deoarece LMM-urile sunt din ce în ce mai utilizate în îngrijirea sănătăţii şi în medicină, erorile, utilizările greşite şi, în cele din urmă, prejudiciile aduse persoanelor sunt inevitabile", notează OMS.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News