Este pentru prima dată când OMC permite Chinei să sancţioneze produsele americane. Cu toate acestea, în cererea sa iniţială, formulată în urmă cu şase ani, Beijingul a solicitat posibilitatea de a sancţiona produse americane în valoare de peste 7 miliarde dolari pe an. Litigiul vizează măsurile anti-dumping introduse de Washington pentru a restricţiona importurile de produse chineze ieftine.
În decizia anunţată vineri, un panel de arbitraj de la OMC a decis că exportatorii chinezi au suferit pagube în valoare de 3,579 miliarde dolari pe an ca urmare a măsurilor anti-dumping introduse de Washington. Ca urmare a deciziei de vineri, China poate cere acum organismului de soluţionare a disputelor (DSB) din cadrul OMC permisiunea de a impune tarife vamale suplimentare pentru produsele americane importate cu o valoare de până la 3,579 miliarde dolari în fiecare an.
Decizia OMC vine în momentul în care cele mai mari economii ale lumii încearcă să încheie prima fază a unui acord comercial complex. Consilierul Casei Albe, Larry Kudlow, a declarat că preşedintele Donald Trump şi negociatorii americani sunt foarte optimişti că această primă fază se va finaliza, informează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video