Decizia i-a atras un val de critici lui Barroso, dar executivul comunitar a apreciat că el nu a încălcat codul de etică al UE, invocând faptul că odată ce au trecut 18 luni de când a părăsit postul de președinte al CE nu mai este obligat să ceară acordul acesteia din urmă pentru a ocupa un post.
Totuși, ombudsmanul Emily O'Reilly consideră că respectarea acestei reguli tehnice nu îi scutește pe foștii responsabili ai instituțiilor europene de alte obligații de 'integritate'. 'Orice sugestie că spiritul legii este ignorat riscă să submineze încrederea publică în Uniunea Europeană', subliniază O'Reilly, potrivit Agerpres.
[citeste si]
Cu numai două săptămâni în urmă același ombudsman a acuzat Comisia Europeană condusă de Barroso că nu a abordat corespunzător cazul unui fost membru neprecizat al acestei instituții, care nu a notificat-o când a preluat un post în altă parte. Prin urmare, Emily O'Reilly solicită revizuirea codului de etică al UE, în sensul introducerii unor sancțiuni.
Goldman Sachs a anunțat vineri că l-a numit pe Barroso pe post de consilier și președinte non-executiv al subsidiarei sale din Londra, Goldman Sachs International (GSI). Banca americană și-a exprimat în anunț speranța că experiența europeană a fostului șef al executivului comunitar îi va fi utilă în contextul marcat de retragerea Marii Britanii din UE.
Decizia lui Barroso a fost criticată mai ales de politicienii de stânga, care de altfel l-au privit mereu cu neîncredere, ultimul ce s-a alăturat marți criticilor fiind ministrul francez de finanțe, Michel Sapin. 'Dacă ai iubit Europa, nu ar fi trebuit să faci asta, mai ales nu acum', i-a transmis el fostului șef al Comisiei Europene.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)