Oltenița, un oraș îndurerat. Cei patru tinerii au murit intoxicați cu o substanţă necunoscută
Data publicării:
Autor: Cristina Alexandrescu
WhatsApp

Circa 1.500 de persoane i-au condus, luni,  pe ultimul drum pe cei patru tineri din Oltenița care au fost găsiți morți într-o locuință. Autopsiile  au stabilit că   toţi cei patru tineri au murit intoxicaţi cu o substanţă necunoscută, pe trupurile lor nefiind găsite urme de violenţă.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Călăraşi, Ramona Tudor, legiştii au finalizat necropsiile pe cadavrele celorlalţi doi tineri găsiţi morţi într-o casă din oraşul Olteniţa, respectiv Elena M., de 17 ani, şi Adrian B., de 21 de ani, rezultatul examenelor medico-legale indicând, la fel ca şi în cazul celorlalţi doi tineri găsiţi morţi, că decesul a fost cauzat de intoxicaţia cu o substanţă necunoscută, iar cadavrele nu prezintă urme de violenţă, informează Mediafax.

 Şi în cazul celor doi tineri au fost prelevate probe pentru efectuarea de teste paraclinice - toxicologice, serologice şi histopatologice - analize care vor fi efectuate la Institutul Naţional de Medicină Legală "Mina Minovici" din Bucureşti.

Prima ipoteză este aceea că decesul celor patru tineri a fost cauzat de intoxicaţia cu monoxid de carbon, în condiţiile în care în casa în care cei patru au murit a fost găsită o butelie cu robinetul în poziţia deschis, care avea montat un arzător artizanal fără flacără.

 În casa în care au fost găsiţi tinerii nu există instalaţie de gaz, ci doar o butelie şi sobe cu lemne. Anchetatorii au mai găsit în casă o sticlă de whisky care era consumată pe jumătate şi mai multe sticle cu sucuri, iar în imobil era un miros greu, cel mai probabil de la gaz.

Răzvan şi Adi erau cei mai buni prieteni. Primul era student ASE, la Facultatea de Relaţii Economice Internaţionale, iar Adi era elev al Liceului „Neagoe Basarab” din Olteniţa.

Flori era  elevă la Liceul Teoretic „Neagoe Basarab” din Olteniţa, iar Mădălina, cealaltă fată moartă în condiţii suspecte, era cea mai bună prietenă a ei şi apare alături de ea în foarte multe fotografii.

   

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel