Data publicării:

Oltean: Referendumul pentru revizuirea Constituţiei ar putea fi amânat

Autor: Colaborator Extern, colaborator_extern | Categorie: Politica
WhatsApp
Ioan-Oltean
Ioan-Oltean

Ioan Oltean, vicepreşedintele PDL  a declarat într-o conferinţă de presă, susţinută vineri, la Bistriţa că este posibil ca referendumul privind revizuirea Constituţiei să nu aibă loc anul acesta din cauza presiunilor democrat-liberalilor, urmând ca aceştia să folosească toate pârghiile neparlamentare, ajungând ca poporul să decidă în ultimă instanţă.

Autor: Maria Lenţoiu

Vicepreşedintele PDL consideră că atâta timp cât Puterea nu ţine cont de decizia populară luată în noiembrie 2009, Curtea supremă se află în imposibilitatea de a valida revizuirea Constituției.

"Avem două pârghii fundamentale la îndemână, pe care le vom folosi atunci când va fi cazul: contestaţia la Curte şi, evident, boicotarea referendumului care va fi organizat, dacă va fi organizat, pentru adoptarea Constituţiei. Sunt pârghii pe care le vom folosi în aşa fel încât poporul să poată să decidă în ultimă instanţă", a spus Oltean, potrivit Agerpres.

Ioan Oltean a afirmat că este de părere că instituţia preşedintelui este pe cale de a se transforma într-o simplă "jucărie", fiind lipsită de principalele atribuţii ale unui preşedinte, legea fundamentală a statului fiind in acelaşi timp "batjocorită".

"Acest dispreţ faţă de cetăţean şi faţă de popor s-a manifestat zilele acestea prin modul în care este gândit şi pregătit proiectul de revizuire a Constituţiei. Legea fundamentală a acestui stat nu a fost niciodată batjocorită ca acum. (...) Niciodată nu a fost o asemenea batjocură faţă de legea fundamentală, faţă de Biblia poporului român. Astăzi, instituţii fundamentale şi voinţa populară sunt neglijate, batjocorite. Instituţia fundamentală a preşedintelui este golită de principalele atribuţii, preşedintele viitor, din 2014, va fi doar o simplă jucărie la Palatul Cotroceni", a mai adăugat Ioan Oltean.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel