Mistreţi morţi într-o pădure din judeţul Olt
Mai mulţi mistreţi au fost găsiţi morţi într-o pădure din localitatea Dăneasa, iar autorităţile sanitar veterinare au prelevat probe pentru a stabili dacă animalele aveau virusul pestei porcine africane (PPA), potrivit prefectului judeţului Olt, Silviu Neacşu.
"Au fost găsiţi într-o pădure din Dăneasa patru mistreţi morţi, au fost aplicate procedurile pentru astfel de cazuri, au fost prelevate probe şi, marţi, se va afla rezultatul analizelor, dacă este sau nu vorba de pestă porcină africană", a declarat luni, pentru Agerpres, prefectul Silviu Neacşu. El a menţionat că nu mai sunt alte suspiciuni de pestă porcină africană în judeţ.
Până în prezent, în judeţul Olt au fost înregistrate cinci focare de pestă porcină africană, dintre care unul într-o gospodărie izolată de la marginea localităţii Cilieni şi patru în comuna Rusăneşti (trei cazuri în intravilan şi un caz în extravilan, la o stână). Din cauza focarelor de PPA au fost eliminaţi toţi porcii din Rusăneşti, iar proprietarii lor vor primi despăgubiri.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News