Urmărește emisiunea live
Data actualizării:
Data publicării:

Olguţa Vasilescu spune că pensiile şi salariile nu vor mai creşte. Elena Cristian, reacţie: Act de iresponsabilitate. Sper că forţează nota

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Economie
WhatsApp
Lia Olguța Vasilescu
Lia Olguța Vasilescu

Fostul ministru al muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a anunţat că abrogarea OUG 114 ar duce la stoparea creşterii salariilor şi pensiilor. Jurnalista Elena Cristian a reacţionat după aceste declaraţii şi a transmis că speră că liderul social-democrat doar forţează nota cu astfel de declaraţii. 

Alegeri prezidentiale 2024

"Dacă este aşa cum spune Lia Olguţa Vasilescu, atunci situaţia este mult mai gravă decât aş fi crezut. Să promiţi creşteri de pensii şi salarii (ca să nu mai pomenesc şi restul) doar pe baza unui act normativ (controversat) este un act de iresponsabilitate.

Eu încă mai sper că fostul ministru al Muncii forţează nota cu astfel de declaraţii...", a scris redactorul şef DC BUSINESS pe Facebook. 

Ce a transmis Lia Olguţa Vasilescu 

Tot pe Facebook, fostul ministru al Muncii a anunţat că o eventuală abrogare a OUG 114 ar duce la stoparea creşterilor de salarii şi pensii. 

”1. Nu ar mai crește pensia minimă cu 10%, de la 640 lei la 704 lei, cum e prevăzut pentru 1 septembrie. Deci, ce le spuneti pensionarilor? 

2. În al doilea rând, ar dispărea salariul minim de 500 euro, net, în mână, pentru angajații din construcții. Deci, voi vreți să le tăiati salariile angajaților din acest sector. 

3. În al treilea rând, dacă s-ar abroga OUG 114, dascălii nu vor mai avea, la 1 septembrie, creșterea de salarii la nivelul din anul 2022, prevăzut în Legea salarizării, la fel cum a fost în cazul medicilor. Deci, voi nu vreti sa mai creasca salariile profesorilor.

4. În al patrulea rând, abrogarea OUG 114 ar da frâu liber la creșterea tarifelor la gaze și energie electrică pentru populație, creștere pe care tocmai am oprit-o prin plafonarea acestor tarife. Deci, spuneti cetățenilor ca vreți să le crească din nou facturile la energie și gaze naturale! Continuați să mințiți oamenii că din cauza OUG 114 le-ar fi crescut semnificativ facturile la utilități până în momentul plafonării tarifelor. În realitate, prețurile sunt aproximativ aceleași față de decembrie 2018 când a fost emisă ordonanța – e un plus de doar 1% în cazul energiei electrice și de doar 0,63% în cazul gazelor naturale.

5. În al cincilea rând, abrogarea OUG 114 ar însemna să le luăm înapoi taxa auto celor peste 1 milion de români cărora tocmai le-am restituit acești bani.

6. În al șaselea rând, abrogarea OUG 114 ar însemna anularea Fondului de Dezvoltare și Investiții. Asta ar însemna să anulăm toate cele peste 1.500 de proiecte depuse în valoare de 3,5 miliarde euro. Sute dintre aceste proiecte aparțin unor primari PNL. Ce le veți spune când vă veți întoarce în circumscripțiile voastre, stimați parlamentari liberali? Că domnul Orban v-a pus să votați împotriva proiectelor primarilor voștri?

7. În al șaptelea rând, dacă abrogam OUG 114, ar însemna să revenim la calculul ratelor pe baza ROBOR – un indicator care a crescut în mod fals ratele a sute de mii de români.”, a scris Lia Olguţa Vasilescu pe pagina sa de Facebook. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie
WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel