Fostul ministru de Interne Carmen Dan și Lia Olguța Vasilescu ar fi anunțat, marți seara în CEx, că demisionează din funcțiile de vicepreședinți ai PSD, au declarat surse politice, pentru Mediafax. Înainte de acest moment, alți patru vicepreședinți spuseseră că demisionează. De asemenea, Olguța Vasilescu i-a cerut demisia Vioricăi Dăncilă de la șefia formațiunii, au precizat sursele citate.
Nu ar fi prima dispută între Olguța Vasilescu și Viorica Dăncilă. La o altă ședință CEx, președintele PSD i-a reproșat Liei Olguța Vasilescu ceea ce ar fi spus soțul acesteia, eurodeputatul Claudiu Manda, că nu vrea să ducă o campanie electorală pentru o „proastă”, potrivit unor surse politice.
Cine şi-a mai anunţat demisia
La CEx de marți, care este în desfășurare de peste trei ore, Gabriel Zetea, Marian Oprișan și Roxana Mînzatu și-ar fi anunțat demisia din funcția de vicepreședinți ai partidului, au precizat sursele citate. Și Dragoș Benea ar fi demisionat și el din poziția de vicepreședinte, după ce o parte dintre social-democrații prezenți la CEx au solicitat demisia tuturor vicepreședinților.
Roxana Mînzatu a afirmat înaintea ședinței că în cazul în care colegii îi vor cere demisia din funcție, ea și-o va da. Comitetul Executiv s-a reunit, marți seara, la sediul PSD din Kiseleff, pentru a discuta despre rezultatul la alegerile prezidențiale. Luni, după discuția cu Marcel Ciolacu, Viorica Dăncilă ar fi decis că va anunța demisia de la șefia PSD în Comitetul Executiv de marți, însă, până la ora transmiterii știrii, aceasta nu ar fi făcut niciun anunț în acest sens.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă