Data publicării:

Olaf Scholz: Riscul ca Rusia să folosească arma nucleară în Ucraina a scăzut

Autor: Florin Răvdan | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa: Pexels
Sursa: Pexels

Olaf Scholz, cancelarul Germaniei, spune că riscul folosirii armei nucleare de către Rusia în Ucraina este mai mic. 

Riscul ca Moscova să recurgă la arme nucleare în conflictul din Ucraina a scăzut, deoarece comunitatea internaţională "a trasat o linie roşie" Rusiei, a afirmat cancelarul german Olaf Scholz într-un interviu publicat joi, citat de AFP.

"Un lucru s-a schimbat pentru moment: Rusia a încetat să mai ameninţe că va folosi arme nucleare", a declarat Olaf Scholz într-un interviu acordat grupului german de media Funke şi jurnalului Ouest France. El vede acest lucru ca o consecinţă a faptului că comunitatea internaţională, inclusiv China, a "trasat o linie roşie" Moscovei în această problemă.

"Deocamdată, am oprit asta", a adăugat Olaf Scholz, în legătură cu riscul unei escaladări nucleare.

Cancelarul german consideră în acest sens că recenta sa vizită în China a dat roade: "În cursul vizitei mele la Beijing, preşedintele chinez Xi şi cu mine am declarat împreună că armele nucleare nu trebuie folosite. La scurt timp după aceea, ţările G20 au reafirmat această poziţie".

Întrebat despre recenta controversă declanşată de preşedintele francez Emmanuel Macron, care a afirmat că ar trebui acordate "garanţii" Rusiei pentru a găsi un echilibru bun, odată cu încheierea războiului din Ucraina, Olaf Scholz a recunoscut că la momentul respectiv se va pune problema arhitecturii de securitate.

"Prioritatea este ca Rusia să pună capăt imediat războiului şi să îşi retragă trupele. Este adevărat că următoarea întrebare este cum putem asigura securitatea Europei", a spus el.

"Desigur, suntem pregătiţi să discutam cu Rusia despre controlul armelor în Europa. Noi o propusesem deja înainte de război, iar această poziţie nu s-a schimbat", a adăugat cancelarul german.

După mai multe ameninţări cu folosirea armelor nucleare din partea oficialilor ruşi în ultimele luni, Putin a lăsat miercuri să se înţeleagă că Moscova va folosi arme nucleare doar ca răspuns la un astfel de atac.

Noi considerăm armele de distrugere în masă, arma nucleară, ca un mijloc defensiv. (Folosirea acesteia) este construită în jurul a ceea ce se numeşte +lovitura de represalii+: dacă suntem loviţi, lovim ca răspuns, a indicat liderul de la Kremlin.

Cu toate acestea, Putin a subliniat faptul că ameninţarea unui război nuclear este în creştere, prin prisma confruntării Rusia-Occident din jurul Ucrainei, aruncând responsabilitatea de partea americanilor şi europenilor, scrie Agerpres.

Putin ne asigură că nu va porni un război nuclear. Spune că nu a înnebunit, dar realitatea îl contrazice

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat miercuri că riscul unui război nuclear este în creştere pe fondul conflictului din Ucraina, dar a insistat că Rusia nu a înnebunit şi nu va folosi prima arma nucleară, recurgerea la aceasta de către Moscova fiind posibilă doar ca răspuns la un atac, şi de asemenea, spre deosebire de SUA, Rusia nici nu va transfera astfel de arme la baze în alte ţări, consemnează agenţiile AFP, Reuters şi EFE.

"Nu am înnebunit, suntem conştienţi ce sunt armele nucleare", a spus Putin la o reuniune prin videoconferinţă cu membri ai Consiliului rus pentru drepturile omului.

Noi considerăm armele de distrugere în masă, arma nucleară, ca un mijloc defensiv. (Folosirea acesteia) este construită în jurul a ceea ce se numeşte lovitura de represalii: dacă suntem loviţi, lovim ca răspuns, a indicat liderul de la Kremlin. Nu vom alerga în jurul lumii fluturând această armă ca pe o lamă de ras, a adăugat el.

Cu toate acestea, Putin a remarcat faptul că ameninţarea unui război nuclear este în creştere.

Doctrina militară a Rusiei prevede posibilitatea folosirii armelor nucleare în cazul unui atac asupra sa cu astfel de arme ori cu alte tipuri de arme de distrugere în masă, sau când în urma unui atac cu arme convenţionale însăşi existenţa statului rus este ameninţată.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel