Data actualizării:
Data publicării:

Olaf Scholz cere UE să înceapă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto: Agerpres
Foto: Agerpres

Uniunea Europeană ar trebui să deschidă negocierile de aderare cu Macedonia de Nord şi Albania pentru a-şi respecta promisiunea de integrare a Balcanilor de Vest, a declarat sâmbătă cancelarul german Olaf Scholz, în a doua zi a unui turneu în regiune, relatează Reuters.

Într-o declaraţie susţinută la Skopje, Scholz a spus că invazia rusă din Ucraina a arătat că este important ca Europa să fie unită şi a salutat sprijinul Macedoniei de Nord pentru sancţiunile împotriva Kremlinului.

'Este foarte important să se ofere o nouă dinamică acestui proces', a spus Scholz într-o conferinţă de presă cu premierul nord-macedonean Dimitar Kovacevski.

'Voi susţine ca următorii paşi să se întâmple', a adăugat el. Kovacevski a subliniat 'numeroasele reforme dificile' pe care le-a adoptat Macedonia de Nord pentru a adera la UE, inclusiv schimbarea numelui pentru a răspunde obiecţiilor Greciei. Actualul obstacol principal este o dispută cu Bulgaria în privinţa istoriei şi a limbii. Scholz, care s-a prezentat ca un mediator în timpul acestui turneu în Balcanii de Vest, urmează să ajungă sâmbătă şi la Sofia, unde va avea discuţii cu premierul Kiril Petkov.

Cancelarul german a făcut din aderarea la UE a Balcanilor de Vest o prioritate de politică externă, pentru a reduce tensiunile regionale tot mai mari şi pentru a contracara influenţa Rusiei şi Chinei. Vineri, el s-a aflat în Serbia şi Kosovo, unde a făcut apel la liderii celor două state să ajungă la un acord pentru normalizarea relaţiilor. Kosovo şi-a declarat independenţa de Serbia în 2008, nerecunoscută de Belgrad, notează Agerpres.

Citește și - Kosovo va depune o cerere oficială de aderare la UE până la sfârşitul anului

Premierul kosovar Albin Kurti a anunţat vineri că Pristina va cere statutul de candidată la Uniunea Europeană până la finalul anului, relatează AFP.

'Europa este destinul nostru, Europa este viitorul nostru', a declarat prim-ministrul kosovar într-o conferinţă de presă comună cu cancelarul german Olaf Scholz, în cadrul primei vizite pe care o desfăşoară acesta în Balcanii de Vest. 'Aspirăm mereu la statutul de ţară candidată la UE şi vom înainta cererea până la sfârşitul anului', a spus şeful guvernului din această fostă provincie sârbă a cărei independenţă, declarată în 2008, nu a fost încă recunoscută de Belgrad.

Normalizarea relaţiilor rămâne principalul obstacol în calea europeană atât a Pristinei, cât şi a Belgradului, în ciuda mai multor ani de dialog sub egida UE. Marea majoritatea a ţărilor din UE recunosc independenţa Kosovo, însă nu şi Serbia şi nici aliaţi ai săi precum Rusia şi China, care blochează aderarea Pristinei la ONU. Scholz a făcut apel la reconcilierea dintre cei doi inamici, la peste două decenii de la războiul dintre aceştia, care a făcut circa 13.000 de morţi, în majoritate kosovari albanezi.

'Pentru Kosovo este important ca dialogul dintre Kosovo şi Serbia, dirijat de UE, să avanseze', a spus cancelarul german. Cele două părţi trebuie 'să găsească o soluţie politică, printr-un acord global şi durabil care să contribuie de asemenea la stabilitatea regională', a afirmat el.

Scholz a subliniat necesitatea de a lupta împotriva influenţei Moscovei în Balcani, salutând alinierea Kosovo la sancţiunilor adoptate de UE împotriva Rusiei în urma invaziei acesteia în Ucraina.

'Prin sprijinul său faţă de toate măsurile şi sancţiunile', Kosovo a arătat 'că este un partener fiabil care se ţine aproape de noi şi de comunitatea europeană şi internaţională', a spus el.

De la izbucnirea războiului din Ucraina la sfârşitul lunii februarie, autorităţile kosovare insistă asupra necesităţii apropierii de Occident şi cer de asemenea aderarea la NATO. În ceea ce o priveşte, Serbia a condamnat războiul la ONU, dar refuză să se alinieze la sancţiunile occidentale. Olaf Scholz a început vineri un turneu de două zile în Balcanii de Vest.

Citește și - UE ar trebui să integreze Balcanii de Vest până în 2033

Prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat vineri că Uniunea Europeană ar trebui să integreze toate cele şase naţiuni din Balcanii de Vest până în 2033, considerând că ar fi un "pas îndrăzneţ, dar necesar". 

Invazia Ucrainei de către Rusia a evidenţiat din nou necesitatea de a aduce Muntenegrul, Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Bosnia şi Kosovo mai aproape de UE, parţial pentru a contracara influenţa rusă şi chineză, care este în creştere în regiune. Apropierea ar presupune calitatea de membru deplin sau o comunitate alternativă, informează Agerpres.

Într-un articol publicat în Politico înaintea unui summit în Grecia al Procesului de Cooperare din Europa de Sud-Est (SEECP), Mitsotakis a spus că UE trebuie să demonstreze că atunci când "stabileşte o viziune, are intenţia şi capacitatea de a o urma". Viziunea aderării regiunii la UE a devenit "neclară, estompată pentru cetăţeni frustraţi şi dezamăgiţi", în timp ce extinderea UE a stagnat în ultimii ani din cauza preocupărilor de securitate, guvernanţă şi migraţie, a declarat el.

Un summit UE-Balcanii de Vest este programat pentru 23 iunie. "Mesajul meu de astăzi este clar: în conformitate cu criteriile stabilite, să oferim integrarea tuturor Balcanilor de Vest în UE până în 2033 - un calendar ambiţios, dar realizabil. Acesta este demult întârziat", a spus Mitsotakis. "Primul pas trebuie să fie o decizie în două săptămâni la Bruxelles pentru a debloca drumul Macedoniei de Nord şi Albaniei", a precizat el.

Iniţiativa lui Mitsotakis subliniază modul cum încearcă Grecia să-şi sporească rolul în Balcani, în contextul în care a ieşit dintr-o criză financiară ce i-a pătat imaginea, notează Reuters. Cancelarul german Olaf Scholz, care începe vineri un turneu de două zile în Balcanii de Vest, este de asemenea aşteptat să se deplaseze în oraşul Salonic din nordul Greciei pentru un dineu cu cei 13 participanţi la SEECP. Lor li se va alătura preşedintele Consiliului European, Charles Michel. Vezi continuarea aici!

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel