Oficial rus, mesaj acid pentru Londra: Crimeea are mai multe motive să...
Șeful Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul rus, Alexei Pușkov, a scris, duminică, pe contul său de Twitter, că peninsula Crimeea are mai multe motive să facă parte din Rusia decât Insulele Falkland din Marea Britanie, ca răspuns la criticile Londrei privind anexarea de către Moscova a peninsulei ucrainene.
"În atenția Londrei: Crimeea are mult mai multe motive să se afle în componența Rusiei decât Insulele Falkland să facă parte din Marea Britanie", a declarat șeful Comisiei de Afaceri Externe din Parlamentul rus, Alexei Pușkov, pe contul său Twitter.
Oficialul rus, cunoscut pentru declarațiile sale virulente, i-a răspuns șefului diplomației britanice Philip Hammond care a denunțat "anexarea ilegală și ilegitimă" a peninsulei ucrainene în urmă cu un an, după un referendum considerat ilegal de către Occident, și a cerut Moscovei "să înapoieze Crimeea Ucrainei", potrivit Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News