Oferte "last minute", turism estival. Destinaţia favorită a românilor
Aproximativ 20% dintre turiştii care pleacă în vacanţa de vară într-o staţiune de litoral din străinătate îşi aleg pe ultima sută de metri pachetul turistic pentru a beneficia de ofertele last minute.
În general, persoanele care preferă astfel de oferte de vacanţă au un program flexibil ce le permite să meargă într-o călătorie programată cu doar câteva zile înainte de plecare, precum angajaţii care nu sunt nevoiţi să stea la birou opt ore pe zi, seniorii şi studenţii.
Majoritatea turiştilor care aleg serviciile unei agenţii pentru a-şi petrece concediul de vară într-o destinaţie de litoral precum Grecia, Turcia, Spania, Egipt sau Bulgaria îşi programează călătoria cu câteva luni înainte, în primul rând pentru a beneficia de condiţiile de plată ale programului Early Booking, conform studiului. În acest caz, se aplică reduceri de până la 45%, iar suma poate fi achitată în rate, se arată într-un studiu realizat de un tour-operator, remis miercuri Agerpres.
Vacanţa copiilor, criteriu important
'În general, din această categorie fac parte familiile cu copii, care trebuie să ţină cont şi de nevoile celor mici atunci când îşi planifică concediul de vară. Părinţii iau în calcul data la care copiii intră în vacanţa mare ori examenele naţionale dacă au de susţinut astfel de testări. Pentru aceşti turişti e important ca toate detaliile vacanţei - mijlocul de transport, cazarea, regimul de masă - să fie stabilite din timp', afirmă Raluca Hatmanu, reprezentanta tour-operatorului.
În această perioadă, cele mai multe oferte last minute sunt disponibile pentru destinaţiile din Grecia. De exemplu, un pachet în Corfu, care include zbor charter cu plecare din Bucureşti pe data de 3 iulie şi cazare 7 nopţi cu demipensiune la un hotel de trei stele costă 349 de euro/persoană, preţ cu 25% mai mic decât tariful iniţial. Pe insula Creta, în zona Heraklion, o persoană poate plăti cu 20% mai puţin pentru un pachet all inclusive într-un hotel de trei stele şi transport cu charter avion, iar cei care prind ofertele last minute în Lefkada pot beneficia de o reducere de 45%.
Avantajul ofertelor last minute
"Principalul avantaj al vacanţelor prinse pe ultima sută de metri este legat de preţ, care poate fi mai mic cu până la 45% decât în momentul afişării ofertei iniţiale. De multe ori, preţul poate rivaliza cu o ofertă early booking, doar că în ceea ce priveşte oferta last minute turistul trebuie să accepte condiţiile de transport şi cazare oferite în acel moment de agenţie", spune Raluca Hatmanu, de la Christian Tour.
Persoanele care "vânează" astfel de oferte trebuie să aibă în vedere şi faptul că acestea sunt în număr limitat, iar principiul care se aplică este 'primul venit, primul servit'.
Vezi şi: REZERVARE Booking. ATENȚIE în vacanțe! Mișcări la care trebuie să fiți cu băgare de seamă
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News