Nici pentru Octavian Strunilă, prezentatorul show-ului, lucrurile nu sunt prea simple, iar distanța față de cei dragi își pune amprenta încă din primele săptămâni: "Suntem la 7.000 de kilometri de casă. Concurenților le este foarte greu, pentru că se lovesc de cea mai crudă parte a Madagascarului, dar și mie îmi este, pentru că stau departe de familie."
"M-a surprins faptul că oamenii sunt ca altădată, ceea ce la noi a cam dispărut. Nu știu dacă cineva își mai pune problema zilei de mâine, așa cum o fac cei de aici. În fiecare zi se urcă într-o barcă, ies în larg și își procură hrana pentru întreaga familie", a zis Strunilă.
Cu o populație de aproape 25 de milioane de locuitori, dublu față de acum 20 de ani, insula este plină de fețe zâmbitoare de copii, în ciuda greutăților de zi cu zi, iar de cele mai multe ori, accesul localnicilor la serviciile medicale este dificil și mult peste posibilitățile lor financiare. Cu doar 3.150 de medici pentru întreaga populație, echipa din România este însoțită de propriul echipaj medical pregătit să intervină în timp real în cazul în care unul dintre concurenți ar avea nevoie urgentã.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- S-a descoperit, în sfârșit, cum au fost construite piramidele din Egipt
- Centrală pe gaze vs. centrală electrică. Vintilă (FEL România): Dintre cele două eu aș alege-o pe a treia
- Gata cu telefoanele mobile așa cum le știam! Cu ce vor fi înlocuite. Ți-ai fi închipuit că se va ajunge aici? foto în articol
- Emi și Cuza, comentarii la adresa lui Florin Ristei: "Exagerează cu vocea! Ca și cum ai două ceasuri cu diamante și le porţi pe amândouă!"
- Ce presupune amplasarea reactoarelor modulare mici (SMR) pe teritoriul României. Ambasadorul Rim Kap-soo: Ar fi prima țară din lume care are așa ceva / video
- ADN-ul lui Alain Delon, cerut în instanță. Presupusă legătură de paternitate: "Nu ai ochii mei, nu ai părul meu, nu eşti fiul meu, nu vei fi niciodată fiul meu"
- În Reșița condusă de Ioan Popa (PNL), austriecii de la Porr s-au apucat să... asfalteze șine de tramvai / video
- Luna Plină, prăpăd pentru patru zodii. Daniela Simulescu: Dormiți mult să treacă repede
- Locul din România unde turiștii ”vin pentru că avem niște peisaje extraordinare” și ”oamenii sunt gospodari și primitori”: Dar avem o problemă foarte gravă
- Nu ai nevoie de asigurare de sănătate suplimentară în UE. Cum să obții gratuit și fără drumuri cardul de sănătate european