Data publicării:
Octavia Geamănu nu mai vrea vacanțe doar cu soțul ei, Marian Ionescu: "A fost ceva de groază"
Octavia Geamănu a explicat de ce nu mai vrea să plece în vacanțe doar cu soțul ei.
“Cu Marian am fost o singură dată într-o vacanță planificată de mine, pentru că se voia a fi romantică. Am zis să fac și eu un cadou romantic: 3 zile la Roma. Ne-am dus dimineața la Roma, ne-am plimbat, m-a alergat Ionescu prin toată Roma. Pac, seara, la 23:00, am ajuns la hotel și zice: “Ok și noi mâine ce facem?” Cum adică ce facem? O luăm de la capăt, că practic azi m-ai alergat la toate punctele pe care le aveam pe listă! “A, nu, iubirea mea, exclus! Lasă că te duc eu undeva!”
La Amsterdam m-a dus! A sunat în seara aia. Dimineața la 6.00, cum zburam noi la Amsterdam... Am ajuns epuizată, praf. Ne-am plimbat prin Amsterdam, pe canal, am mâncat, pe la 19:00 am zis să ne și cazăm undeva, că practic m-ai alergat prin tot Amsterdamul.
“Baby, dar noi mâine ce facem?” Cum adică, ce facem? O luăm de la capăt! “Nu, iubirea mea, te duc eu la Paris”. Și ia uite cum ne-am cazat noi în seara aia, pentru că la 23:00 am luat avionul spre Paris. Am ajuns pe la 3.00 - 4.00 dimineața - un zbor infernal. Eram terminată, plină de nervi. I-am zis: "Oricum nu mai plec niciodată cu tine în vacanță romantică". Mi-a ieșit pe nas vacanța aia.
Și, de atunci, real, noi doi singuri nu am mai plecat niciunde, dar nici nu mai vreau”, a povestit Octavia Geamănu, pentru unica.ro.
"Dintotdeauna am dormit separat"
În urmă cu ceva timp, aceasta mărturisea și că nu doarme cu soțul ei.
"Dintotdeauna am dormit separat. Eu am dormit singură de când mă știu", a declarat Octavia Geamănu, citată de romani-buni.info.
"Eu țin foarte mult la spațiul meu, la libertatea mea. Somnul este sfânt pentru mine. Plus că, în ultimele luni, eu nu mai dorm cum trebuie. Dorm haotic, mă trezesc pe la 3.00 dimineața, pe la 4.00 fac pilates. Chiar nu vreau să se chinuie cineva lângă mine că nu pot eu să dorm. Plus că mi se pare groaznic să stai să te foiești și să nu îl deranjezi pe celălalt și poate omul sforăie și poate te enervezi. Decât să mă trezesc dimineața nervoasă că nu am dormit, mai bine să mă trezesc fericită și îndrăgostită”, a mai declarat Octavia Geamănu pentru playtech.ro.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News