"Vreau să pot juca la cel mai înalt nivel al meu cât mai mult posibil. Este o decizie dificilă pentru mine, dar am luat-o din dragoste pentru tenis. Anul acesta a fost plin de bucurie, dar şi de decepţii. Am evoluat accidentată mare parte din timp. Când nu era cotul meu, era genunchiul meu şi, după un anumit meci de la Flushing Meadows, inima mea", a declarat Serena Williams, într-un comunicat în care a precizat că va mai evolua la meciuri demonstrative în acest an, potrivit Mediafax.
Antrenorul Serenei Williams, Patrick Mouratoglou, anunţase deja că eleva sa ar putea să nu mai evolueze până la finalul anului, pentru că nu mai este motivată după ce a ratat Marele Şelm, prin înfrângerea suferită în faţa italiencei Roberta Vinci, în semifinalele US Open.
Vezi aici detalii: Lovitură de proporții! Serena Williams s-ar putea retrage din tenis
Serena Williams era înscrisă la turneul de la Beijing, unde s-a retras în sferturi anul trecut, şi era calificată la Turneul Campioanelor de la Singapore, unde câștigase în 2015 finala în faţa Simonei Halep.
Retragerea de la Beijing şi de la Turneul Campioanelor nu îi pune în pericol Serenei Williams poziția de lider mondial pe care o ocupă în prezent, cu 11.500 de puncte. Simona Halep, a doua clasată în ierarhia mondială, are 6.780 de puncte, având de apărat peste o mie de puncte până la finalul anului.
La Beijing nu va participa nici rusoaica Maria Sharapova, locul 3 WTA cu 5.691 de puncte, care a câştigat ediţia din 2014.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Funeriu: E o greșeală fundamentală să părăsești România sau Republica Moldova pentru a te muta mai la Vest
- Cine a furat România. Cea mai mare propagandă a fost scoasă la iveală
- BANCUL ZILEI: De ziua soacrei
- Avea mici afaceri de 20 de ani în România, dar a plecat în UK, cu toată familia. ”În HoReCa, erau cele mai mari și mai grele controale. Veneau la două săptămâni și nu plecau fără... ”
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Când se termină coșmarul de pe Prelungirea Ghencea. Nicușor Dan spune de ce lucrările durează foarte mult. ”Tot timpul așteptăm unii după alții”
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- Pască fără aluat. Rețeta lui Liviu Dragnea pentru Paște 2024 / video
- Condiment folosit de Paște plin de pesticide
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan