Data publicării:

Șoc în Moldova: Vladimir Voronin are șanse să ajungă iar președinte

Autor: Crişan Andreescu | Categorie: Stiri
WhatsApp

Fostul președinte al republicii Moldova, Vladimir Voronin, ar putea obține președinția Republicii din nou. Afirmația aparține lui Victor Juc, vicedirectorul Institutului de Cercetari Juridice şi Politice al Academiei de Ştiinţe a Moldovei, acesta avansând ideea în cadrul emisiunii Alb&Negru de la UNIMEDIA .

"Împreună cele trei partide care au votat Guvernul contabilizează 62 de mandate, pentru alegerea președintelui este suficient de 61 de voturi. PCRM nu va mai susține deja un președinte propus de către Alianța pentru Moldova Europeană. În schimb, PCRM va solicita expres această funcție, că altfel va declanșa alegeri anticipate", a explicat invitatul.

Citește și: Tensiuni în Republica Moldova: MAE, dezamăgită de noul Guvern. Iurie Leancă și-a sfidat partidul

Politologul mai spune că în felul acesta sloganul comuniștilor va fi tradus în viață. "Dacă APME va merge la încă în compromis cu sine, atunci sloganul comuniștilor din campania pentru alegerile din 30 noiembrie 2014 se va adeveri: Doar PCRM, doar Vladimir Voronin! Asta înseamnă doar Vladimir Voronin în funcția de președinte. Lumea nu a înțeles exact mesajul", a adăugat Victor Juc.

Liderul PCRM, Vladimir Voronin, a fost președinte al Republicii Moldova, timp de 8 ani, din 4 aprilie 2001 până în 11 septembrie 2009.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel