Curtea Constituțională din Austria a invalidat vineri alegerile prezidențiale din 22 mai, pe motiv că au existat iregularități la numărarea voturilor. Judecătorii constituționali au decis repetarea celui de-al doilea tur de scrutin în întreaga țară. "Al doilea tur al alegerilor trebuie să fie organizat din nou în toată Austria. Această decizie este destinată să consolideze încrederea în statul nostru de drept și în democrație", a anunțat Gerhart Holzinger, președintele Curții Constituționale austriece, compusă din 14 judecători, potrivit Agerpres. Instanța a afirmat că a folosit standarde stricte cu privire la aplicarea normelor electorale. Martori au declarat că s-au constatat nereguli în modul de numărare a voturilor, printre care procesarea voturilor prin corespondență mai devreme decât ar fi trebuit.
Partidul Libertății (FPOe, de extremă dreapta) a depus o contestație la Curtea Constituțională prin care punea sub semnul întrebării legalitatea scrutinului în urma cărora candidatul său, Norbert Hofer, a fost învins la o diferență de sub 1% din voturi de independentul susținut de Verzi, Alexander Van der Bellen, voturile prin corespondență fiind decisive. Van der Bellen, care urma în principiu să-și preia funcția la 8 iulie, a câștigat alegerile obținând cu 30.863 de voturi mai mult decât Hofer, acumulând 50,3% din sufragii în cel de al doilea tur al scrutinului, care s-a desfășurat la 22 mai. Partidul lui Hofer, care a eșuat în tentativa de a deveni primul șef de stat european provenit dintr-o formațiune de extrema dreaptă, a insistat că scrutinul a fost marcat de o serie de nereguli.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier
- Luptă acerbă pentru Primăria Capitalei. Rareș Bogdan: Acest candidat s-a născut speranță și a murit talent