Data actualizării:
Data publicării:

Obstacol în calea revenirii elevilor la școală. Marilen Pirtea: Serviciile de transport şcolar nu au alocate bugetele

Autor: Andrei Itu | Categorie: Politica
WhatsApp
Obstacol revenire elevi la școală. Marilen Pirtea: Serviciile de transport şcolar nu au alocate bugetele
Obstacol revenire elevi la școală. Marilen Pirtea: Serviciile de transport şcolar nu au alocate bugetele

Reluarea activităţilor şcolare în sălile de clasă, începând din această săptămână, este îngreunată de problemele de funcţionare a serviciilor de transport şcolar, întrucât inspectoratele şcolare şi consiliile judeţene nu au cuprins în bugetele lor şi capitole bugetare pentru plata unor astfel de servicii, a declarat, marţi, deputatul liberal de Timiş Marilen Pirtea.

'Reluarea activităţilor şcolare în sălile de clasă, începând din această săptămână, presupune repunerea în funcţiune a unui întreg sistem de transport public, la care sute de mii de elevi apelează pentru drumul către şcoală. După ce am pledat pentru schimbarea rapidă a scenariului de prezenţă la şcoală, prin schimbarea mecanismului de reluare a şcolii chiar a doua zi după înregistrarea valorii de sub 1 la mie, acum se observă apariţia unui nou impediment pentru buna organizare a reluării activităţilor şcolare, respectiv faptul că bugetele inspectoratelor şcolare şi cele ale consiliilor judeţene nu cuprind capitole bugetare pentru plata serviciilor de transport judeţean destinat elevilor', semnalează Marilen Gabriel Pirtea, într-un comunicat de presă.

Deputatul liberal afirmă că transportatorii nu au fost plătiţi de luni întregi, în discuţie fiind mai ales acele zone în care activităţile au fost realizate faţă în faţă, cu o incidenţă redusă a efectelor pandemiei COVID, iar serviciile de transport au fost utilizate aproape permanent.

Pirtea subliniază că odată cu generalizarea şcolii faţă în faţă, prin trecerea treptată a majorităţii localităţilor la o rată de sub 1 la mie, aşa cum se întâmplă în majoritatea zonelor din Timiş, importanţa serviciilor de transport devine din ce în ce mai mare.

'În acest context, transportatorii ameninţă cu greve în prestarea serviciilor, pentru a protesta faţă de neplata serviciilor de transport de mai multe luni, dar şi faţă de perspectiva de a rămâne cu serviciile neplătite şi de acum înainte, pentru că bugetele consiliilor judeţene nu cuprind capitole distincte destinate transportului judeţean.', a declarat Pirtea.

'Sperăm ca acest deficit de planificare bugetară să fie perceput obiectiv la nivelul ministerelor, pentru ca să se ajungă la elaborarea foarte rapidă a unei decizii a Guvernului, care să indice modul în care vor fi acoperite plăţile pentru transportul judeţean, în scopul ameliorării condiţiilor şi accesului la educaţie, de care beneficiază elevii din judeţele ţării', încheie Marilen Pirtea.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel