Oboseala la volan, echivalentă cu consumul de alcool. Titi Aur: Capacităţile sunt afectate. În alte ţări se fac controale
Titi Aur a vorbit la emisiunea DC Conducem, moderată de Florin Răvdan, despre cât de tare ne afectează oboseala la volan.
Un studiu realizat în Australia spune că dacă dormi doar 4-5 ore şi te urci la volan, e ca şi cum ai conduce cu alcoolemie de 0,05%.
„Cercetătorii australieni au făcut mai multe comparații pe mai mulți subiecți și s-a constatat că dacă dormi între 4 și 5 ore în 24 de ore ai un risc dublu de a face accident de mașină și este similar cu cel în care șoferii au o concentrație de alcool în sânge de 0,05%", a atras atenția Florin Răvdan.
Oboseala la volan, echivalentul unui anumit grad de alcoolemie sau de drog
„În primul rând, astfel de studii sunt foarte bune pentru a fi predate la cursurile de conducere defensivă pentru a face omul să înțeleagă. În același timp există o categorie de șoferi care sunt bolnavi, care suferă de apnee - cei care suferă de apnee au un somn total neliniștit și asta înseamnă că practic nu ești capabil, nu ești apt să conduci. Și astfel de șoferi, în lumea civilizată sunt depistați, este practic o boală, un caz medical. Au dreptul să conducă doar dacă Inspectoratul Teritorial de Muncă al lor îi are notați și îi controlează prin sondaj. Sunt obligați să doarmă noaptea cu o mască pe față și cu un aparat, pentru a putea respira bine și sunt obligați să aibă cardul de la acel aparat, la verificarea pe care nu o face poliția, o face Inspectoratul Teritorial de Muncă de la ei.
La examenul medical li se spune așa: 'tu nu mai conduci sau conduci camionul sau autobuzul, ce conduci, cu anumite condiții - în momentul în care te verificăm trebuie să ai cardul la tine și ne arăți că ai dormit cu aparatul și verificăm starea ta de odihnă sau cât de bine ai dormit'.
Vin cu exemplul acesta pentru că este foarte adevărat. Asta demonstrează că dacă nu dormi bine sau dormi mai puțin, capacitatea ta - capacitatea de atenție distributivă, adică cât de mult mai percepi ce este în jurul tău și capacitatea de a acționa, de reflex, este diminuată.
Pe de o parte cât de repede îmi dau seama că se întâmplă ceva și apoi cât de repede acționez. Deci cele două capacități sunt afectate atunci când am consumat alcool, am consumat droguri, am consumat medicamente interzise, am fost sau sunt obosit. Apoi urmează capitolul distrageri - telefon, casetofon, discuție, ceartă, gânduri în alte părți.
De multe ori, oboseala este echivalentul unui anumit grad de alcoolemie sau de drog, dar acum comparăm cu alcoolemia pentru că este cel mai cunoscut domeniu. La droguri diferă, diferă ce drog, diferă ce cantitate. Sunt efecte diferite foarte periculoase. Gradul de oboseală este echivalentul unui anumit grad de alcoolemie și asta înseamnă capacitatea de atenție distributivă, de a observa și apoi capacitatea de reflex mai mică”, a precizat Titi Aur în cadrul emisiunii DC Conducem.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News