Data publicării:

Obama susține Marea Britanie să rămână în UE

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Președintele american Barack Obama se va afla spre sfârșitul lunii aprilie în Marea Britanie, pentru a-și pune  popularitatea în sprijinul  rămânerii acestui stat în Uniunea Europeană, scrie cotidianul britanic The Independent, în ediția de duminică, transmite AFP.

Potrivit publicației, vizita ar urma să aibă loc cu aproximativ două luni înaintea referendumului din 23 iunie la care britanicii vor fi chemați să se pronunțe asupra menținerii sau nu a țării lor în interiorul Uniunii Europene.

Programul oficial al lui Obama prevede în acea perioadă o deplasare în Germania, unde se va întâlni cu cancelarul Angela Merkel și va inaugura, la 24 aprilie, târgul de tehnologie Hannover Messe 2016.

În luna februarie, amintește AFP, Barack Obama a reafirmat, într-o discuție telefonică cu David Cameron, sprijinul SUA față de o Mare Britanie parte integrantă a UE.

Conform publicației londoneze, vizita lui Obama va ajuta și la refacerea relațiilor cu Cameron, după ce, într-un interviu acordat săptămâna trecută, liderul american l-a acuzat pe premierul britanic că a devenit 'distras' după intervenția din 2011 din Libia, țară aflată acum într-o situație 'de haos'.

Potrivit The Independent, o sursă din Downing Street 10 a confirmat că Obama va efectua o escală în Marea Britanie luna viitoare și va face o astfel de intervenție.

Întrebat însă de AFP despre o eventuală vizită la Londra a președintelui american, un purtător de cuvânt al premierului britanic David Cameron a refuzat orice comentariu, vorbind despre 'speculații'.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel