Politica externă a președintelui Obama, mai ales cea privind Orientul Mijlociu, este intens criticată atât de lideri ai Partidului Republican, cât și de cei din propria formațiune, Partidul Democrat. Cele mai recente atacuri, și cele mai tăioase, au venit din partea fostului secretar de stat al SUA în timpul primului mandat al lui Obama, Hillary Clinton, care a acuzat că eșecul politicii externe a liderului american a condus la ascensiunea jihadiștilor în Irak.
Barack Obama a invitat recent o duzină de parlamentari din Camera Reprezentanților și din Senat pentru o discuție despre politica externă. Doi legislatori prezenți la întâlnire susțin că Obama a devenit vizibil agitat după ce i s-a reproșat că tergiversează un răspuns la solicitările rebelilor sirieni privind livrările de arme.
Hillary Clinton a dat de pămănt cu Obama
Potrivit celor doi, senatorul Bob Corker l-a întrebat pe Barack Obama o întrebare lungă în care a inclus critici caustice despre cum a administrat președintele probleme precum Siria, ISIS, Rusia și Ucraina. Președintele a apărat politica administrației sale în cazul Siria, spunând că ipoteza susținută de unii, că înarmarea rebelilor ar fi condus la un deznodământ mai bun în Siria, este "rahat de cal".
Oficiali ai Casei Albe au confirmat schimbul de replici între Obama și Corker, dar au refuzat să confirme dacă președintele a folosit termenul "rahat de cal".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Cozonac fără frământare. Iese pufos și nici nu te mai chinui
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul