Organizată de Teatrul Ion Creangă și Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, stagiunea estivală „VăraTic" se desfășoară în perioada 9 iulie – 4 septembrie și include o serie de producții dedicate copiilor cu vârsta peste 4 ani.
Tinerii spectatori vor avea astfel ocazia să exploreze lumile imaginate de artiștii Teatrului Ion Creangă: de la teatru interactiv într-un spațiu de joc miniatural („Cartierul poveștilor"), la numere de teatru-circ („Clowns"), de la aventuri muzicale cu destinația Polul Sud („Pinguinii melomani"), la călătorii interplanetare pe acorduri de chitară („De-a Micul Prinț").
Programul lunii iulie
Stagiunea debutează cu două reprezentații ale spectacolului „Cartierul poveștilor", care vor avea loc sâmbătă, 9 iulie, ora 18:00 și duminică, 10 iulie, ora 11:00, în aer liber, în curtea Palatelor Brâncovenești. O formă specială de teatru interactiv, spectacolul „Cartierul poveștilor" invită copiii să li se alăture actorilor – vecinii primitori și generoși – într-un spațiu de joc alcătuit din 5 căsuțe fantastice, fiecare cu povestea ei. Alături de aceștia, spectatorii vor lua parte la întâmplări palpitante și vor învăța să fie cu adevărat curajoși.
Programul lunii iulie este completat de spectacolele: „Pinguinii melomani" (sâmbătă, 16 iulie, ora 18:00 și duminică, 31 iulie, ora 11:00), „De-a Micul Prinț" (duminică, 17 iulie, ora 11:00) și „Clowns" (sâmbătă, 30 iulie, ora 18:00). Întâlnirile cu oaspeții din poveștile Teatrului Ion Creangă continuă și în luna august, programul detaliat al reprezentațiilor fiind disponibil pe www.teatrulioncreanga.ro, secțiunea Noutăți sau pe www.palatebrancovenesti.ro, secțiunea Evenimente. Intrarea la spectacole este liberă.
Pentru spectacolul „Cartierul poveștilor", accesul se face în limita locurilor disponibile și în baza rezervării prealabile la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de telefon 021.317.11.69/int 15 (zilnic de luni până vineri, în intervalul orar 10:00 – 18:00), specificând data reprezentației și numărul de persoane care vor participa.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Prinţul Harry se întoarce în Anglia
- Horoscop Berbec, Taur, Gemeni, Rac. Zodia care primeşte "un strop suplimentar de carismă"
- Situaţia în care mulţi şoferi se încurcă. Cine are prioritate la intrarea pe banda din mijloc pe o şosea cu trei benzi pe sens
- Primăria Deva cere daune materiale și morale pentru zilele în care telecabina care urcă pe Dealul Cetăţii nu a mers
- Un bărbat din Giurgiu este proprietarul motocicletei Regelui Mihai I şi a unei maşini ca cea folosită de comisarul Moldovan
- Chirieac: „Adevărata miză în cazul candidaturii lui Burduja”. Analistul „traduce” și gestul subtil făcut astăzi de Firea în legătură cu Marcel Ciolacu
- Ministra Muncii: România s-a angajat că va renunţa la posibilităţile de pensionare anticipată
- Capcanele pentru turiștii care vizitează Londra. Româncă stabilită în capitala Angliei: Te trezeşti că ai dat 20 de lire. Gata, ai sărit din buget!
- Liliecii, mamiferele care ajută agricultura din România. În SUA, au eradicat malaria
- Loto 6/49 de Florii. Rezultatele tragerilor de duminică, 28 aprilie, 2024