Data publicării:
Oasele incinerate ale unui copil au fost descoperite în tumulii Neamțului. Vasile Diaconu, arheolog, despre obiceiurile funerare ale celor care au ocupat zona înainte de Hristos
Neamțul este o regiune cu un însemnat accent istoric, care relevă cercetătorilor noi vestigii arheologice, completând tabloul secolelor și mileniilor precedente.
Zona Neamțului dispune de un patrimoniu istoric fabulos, care, nu doar că atrage interesul celor pasionați de trecut, dar a stat și la baza unor legende binecunoscute, care s-au țesut în jurul unor monumente reprezentative. Din categoria locurilor cu o anumită încărcătură misterioasă pot fi amintite și movilele de mari dimensiuni, răspândite în diverse zone, dar mai ales pe culmile dealurilor, astfel încât ele pot fi văzute de la distanțe mari. Consemnate pe hărțile vechi, dar și în unele documente medievale, aceste movile sunt cunoscute în mentalul colectiv ca fiind locuri unde au fost înmormântați oameni în perioada evului mediu. Legendele pun aceste formațiuni în legătură cu oștenii în timpul luptelor diferiților domnitori ai Moldovei, însă oamenii de știință au infirmat aceste date.
Spre deosebire de alte zone ale țării, unde numărul acestor movile este mare, Neamțul nu dispune de foarte multe astfel de formațiuni, însă arheologii sunt de părere că ele pot adăposti vestigii importante. În fond, aceste movile, numite în limbaj științific tumuli, sunt monumente funerare, cu o importantă valoare socială.
Vasele descoperite în tumuli ascundeau rămășițe umane, inclusiv cele ale unui copil, dar și semnele unui banchet funerar
Relativ recent, specialiștii de la Complexul Muzeal Național Neamț au făcut săpături arheologice în câteva astfel de movile, în apropierea orașului Piatra Neamț, iar rezultatele sunt foarte interesante. Dacă în anumite zone, în interiorul unor astfel de tumului au fost găsite morminte de înhumație, în movilele de lângă Piatra Neamț s-au descoperit resturi umane incinerate, depuse în gropi sau în vase de lut. În una dintre aceste movile, pe lângă resturile osteologice umane, au fost identificate și câteva obiecte de podoabă din bronz, dar și mărgele din sticlă. În unul dintre tumuli a fost descoperit un vas de lut, care avea în interior resturile incinerate ale unui copil, iar toate acestea erau acoperite cu o jumătate dintr-un alt vas, care avea rol de capac. Interesant este faptul că în respectivele movile au mai fost identificate și fragmente de la alte vase, precum și urmele unor ruguri de foc, toate aceste fiind asociate cu un posibil banchet funerar.
Pe baza obiectelor de bronz, dar și a trăsăturilor ceramicii, mormintele descoperite în movilele amintite au fost datate în a doua parte a mileniului I a. Chr.
Descoperirile evidențiază comportamentele funerare ale comunităților istorice
Unul dintre arheologii implicați în cercetarea unor astfel de movile, dr. Vasile Diaconu, a declarat că: ,,Județul Neamț nu a beneficiat de o investigare detaliată a tumulilor, deși sunt o categorie de obiective arheologice foarte importante. Acești tumului trebuie văzuți ca însemne de distincție socială a defuncților care se aflau în interiorul lor, adică personajele importante ale unei comunități erau înmormântate în anumite locuri peste care se construiau acești tumului, la care muncea, cel mai probabil, o foarte bună parte din comunitatea respectivă. Este suficient să ne gândim că unele dintre aceste movile au fost ridicate din zeci sau chiar sute de metri cubi de pământ, deci efortul era unul considerabil. În cazul tumulilor investigați recent, rezultatele au fost interesante, mai ales în ceea ce privește inventarul funerar și aici mă refer la acele piese de bronz, care sunt destul de rar întâlnite în zona estică a României și care erau, implicit, semne de distincție. Prin intermediul acestor cercetări am înțeles un pic mai bine ce a însemnat comportamentul funerar al comunităților umane din a doua jumătate a mileniului I a. Chr. din zona Neamțului”.
Conform spuselor specialiștilor, se intenționează o repertoriere a acestor tumuli din județul Neamț, dar și includerea lor în Repertoriul Arheologic Național pentru a fi protejați de alte intervenții umane care ar duce la afectarea lor.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News