Oana Zăvoranu a dat-o de gol pe Oana Roman. Dovada, interviul de la DC News și DC Medical
Oana Roman a intrat iar în vizorul Oanei Zăvoranu.
Oana Zăvoranu nu o scapă deloc din ochi pe Oana Roman. Recent, fiica lui Petre Roman a postat pe rețelele de socializare un clip în care îi învață pe internauți cum se stă pe scaun cu eleganță. Din învățăturile vedetei aflăm că nu e corect să stai picior peste picior atunci când ești îmbrăcată în rochie.
"Niciodată nu se stă picior peste picior", subliniază Oana Roman în clipul video.
După micul curs de „bune maniere” al vedetei, Oana Zăvoranu a făcut câteva „săpături” și a descoperit că fiica lui Petre Roman nu ține cont nici ea de regulile pe care le predică.
Oana Zăvoranu a dat drept exemplu apariția Oanei Roman din emisiunea Interviurile DC News și DC Medical, realizată de Georgiana Ioniță, când fiica lui Petre Roman a stat picior peste picior, exact așa cum ea NU recomandă.
„Când pui în practică tot ce îi înveți pe alții”, a scris Oana Zăvoranu în dreptul imaginii în care Oana Roman își încalcă propriile reguli.
Mărul discordiei dintre Oana Roman și Oana Zăvoranu
Oana Roman și Oana Zăvoranu duc un război de ceva vreme. În timp ce Oana Roman e mai tăcută când vine vorba de disputa dintre cele două, Oana Zăvoranu nu s-a sfiit să arunce cuvinte grele la adresa fiicei lui Petre Roman, în repetate rânduri. Acum, fosta soție a lui Pepe face lumină și dezvăluie care este mărul discordiei.
Invitată în podcastul lui Cătălin Măruță, Acasă la Măruță, Oana Zăvoranu a dezvăluit care este motivul pentru care ea și Oana Roman nu se înțeleg.
„Ea undeva e soră dintr-o altă mamă cu Pepe. Ea m-a văzut întotdeauna, din păcate pentru ea, ca pe o rivală. (…) Ea chiar și pe la vreo 90 de ani mai speră. Știi că speranța moare ultima. Bănuiesc că de acolo i se trage ei… Speră că îi va aranja Pepino părul, i-l va da după urechi”, a declarat Oana Zăvoranu în podcastul lui Măruță. Mai multe detalii găsiți pe Spectacola.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News