Data actualizării:
Data publicării:

Oana Zamfir, scenariu despre deplasarea Elenei Udrea în Bulgaria. Nu e prima oară când face un drum suspect chiar înainte de decizia instanței: Are ceva ce merită vizitat

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursă foto: Facebook - Elena Udrea
Sursă foto: Facebook - Elena Udrea

Jurnalista Oana Zamfir susține că Elena Udrea are un interes încă nedezvăluit în Bulgaria, unde a făcut deseori drumuri atunci când se afla aproape de o condamnare.

Jurnalista Oana Zamfir a vorbit despre problemele juridice pe care Elena Udrea le-a avut de-a lungul anilor, dar și despre traseele pe care aceasta le-a ales atunci când a fugit din calea justiției române. 

”Un răspuns al specialiștilor în drept la întrebarea ”de ce în ultima clipă”, pentru că această fugă a ei pare în pripă, pare nepremeditată. Spun pare pentru că veți vedea că este atent pregătită. Avocații spun că dacă Elena Udrea pleca de ieri sau de alaltăieri sau de săptămâna trecută și rămânea unde s-ar fi aflat săptămâna trecută, risca verdictul de astăzi, îl agrava. Ori ei, sistemul, avocații, i-au dat speranțe că verdictul de astăzi, de la ÎCCJ va fi favorabil ei. În urmă cu scurt timp, înainte să se dea pronunțarea, a aflat ce verdict are și a fugit. A pregătit, însă, atent acest lucru.

Vă spuneam că săptămâna trecută se afla într-un loc. Locul acela este Dubai. Aparent Elena Udrea se afla acolo pentru un eveniment privat, respectiv nunta finului ei, căruia i-a botezat copilul. Adrian Bârzău, fostul deputat, cel lansat de Emil Boc în politică, dar protejatul Elenei Udrea, care recent a și devenit administrator al proiectului imobiliar de la Cluj. Sursele mele spun că Dubai, Atena și Italia sunt destinațiile frecvent vizitate de Elena Udrea și de apropiații săi în ultimele luni. Domnul Ciuvică, astăzi, emitea această ipoteză că fuga Elenei Udrea avea ca țintă finală Emiratele Arabe Unite, respectiv Emiratul Dubai, pentru că este imposibil de practic și nu se întâmplă, noi am avut tot felul de fugari pe acolo, vă aduc aminte cazul lui Walter de la Romprest, care nu a fost extrădat niciodată.

Elena Udrea ar avea un interes ascuns în Bulgaria

Dacă nu ucizi, nu violezi, Emiratele nu te extrădează pentru condamnări ale infracțiunilor financiare, de corupție și așa mai departe. Nu știu de ce nu a fost de prima dată alegerea Elenei Udrea, de ce Costa Rica, asta nu știu. Este ușor să devii rezident în Dubai dacă îți deschizi o afacere, îți trebuie 5.000 de dolari și un localnic, dar, și mai ușor este să cumperi o proprietate de circa un milion de drahme, asta înseamnă vreo 250.000 de euro, ca atare nu era nimic complicat pentru Elena Udrea. Notăm aceste destinații, Dubai, Atena, Italia. În Italia știm că se află prietena ei, Alina Bica, care nu este extrădată de statul italian, dar, din informațiile mele nu era destinația ei finală, nu în Italia alături de Bica a vrut să fugă. 

Foarte prețioasă este informația conform căreia a făcut aproximativ șase ore și jumătate până la Kulata și aici vin cu informațiile legate de semnificația Bulgariei și Greciei pentru Elena Udrea, ce s-a întâmplat data trecută. Cu mult înainte să fugă în Costa Rica, Elena Udrea se afla sub control judiciar și cere DNA-ului învoire și DNA-ul îi dă. Asta se întâmpla în 2017, atunci aveam să dezvălui cu Adrian Ursu, la ”Exces de putere”, în 2018, aceste deplasări interesante ale Elenei Udrea și ale partenerului său. Reiau informația și acum, Dubai, Atena, Italia sunt destinații ale Elenei Udrea și ale apropiaților săi. Am întrebat dacă este vorba despre Adrian Alexandrov și este, am întrebat și de mama domniei sale și de mai mulți apropiați și mi s-a spus că mai mulți apropiați ai săi, nu doar soțul, partenerul, mai mulți reprezentanți și intuiesc că și domnul Adrian Bârzău intră în acest calcul. 

Sub control judiciar fiind, primește această învoire, așa cum spuneai Mihai, cu pretextul de a merge în Atena, cu problemele medicale, cele care împiedicau o sarcină, s-a întâmplat până la urmă sarcina, a adus pe lume o fetiță despre care știm. Primește această învoire pentru perioada 20 iulie - 7 august. Rețineți datele pentru că este foarte important cum s-a comportat Elena Udrea. Deci între 20 iulie și 7 august ar fi trebuit să se afle la o clinică din Grecia. Pe 20 iulie, prima zi din acest interval, Elena Udrea intră în Bulgaria prin Ruse, se întoarce prin vama Giurgiu - Ruse în România la câteva ore distanță în aceeași zi. A ajuns și s-a întors până la Atena, a fost la medic? Greu de crezut. 

Atena, un punct fierbinte al cazului Udrea

Aici a venit prima noastră suspiciune, că în Bulgaria, Elena Udrea are ceva ce merită vizitat. Că o fi o bancă, că o fi o casetă de la o bancă, că o fi o firmă, că o fi un alt tip de cont, cert este că povestea se repetă, dar să terminăm cu intervalul iulie - august 2017. Pleacă într-adevăr pe 4 august, deci între 20 iulie, când se duce până în Bulgaria și apoi se întoarce în aceeași zi, nu mai pleacă nicăieri. Abia pe 4 august pleacă la Atena, trebuia să se întoarcă pe 7, dar se întoarce pe 10 și DNA-ul nu îi zice nimic.

În 2018, face public faptul că Adrian Alexandrov i-a făcut cadou o vacanță în Thailanda, pleacă și se întorc pe 5 ianuarie, iar pe 10 ianuarie Elena Udrea procedează la fel, se duce până în Bulgaria, tot prin Giurgiu și se întoarce la câteva ore distanță. Aici se întărește suspiciunea că în Bulgaria, Elena Udrea deține ceva ce trebuie frecventat atunci când se pregătește să fugă. Această Bulgarie este ultima ei redută la care apelează înainte de fugă. Pleacă pe 10 ianuarie în Bulgaria, iar la sfârșitul lunii avea să fugă. Este foarte important de ce a trebuit să meargă în Bulgaria înainte să fugă, e la mintea cocoșului deja că nu s-a dus să vadă marea. 

Ce e interesant este că în toată această perioadă, între vară și momentul fugii, Elena Udrea și Adrian Alexandrov fac niște zboruri suspecte. Întotdeauna se spune ”follow the money” (ia urma banilor - trad.). Nu a avut nimeni interes, din statul român, de acest subiect. O să vedeți ce informații avea DNA despre conturi și vacanțe și proprietăți. Ceea ce este important este că ea pleacă diferit de Adrian Alexandrov, inclusiv atunci când se duc în vacanță. Deși era public că s-au dus în Thailanda, a spus Alexandrov că au plecat în vacanță și au și pus acea fotografie cu plaja de acolo. Ei bine, când au plecat, ea a plecat prin Istanbul, pe 24 decembrie, el prin Atena și s-au întors în zile diferite, pe 4 și 5 ianuarie, apoi pe 10 face acel drum în Bulgaria. De fiecare dată au plecat separat. În 30 noiembrie el pleacă prin Munchen, ea pleacă prin Frankfurt, ea se întoarce prin Paris, ea se întoarce prin Frankfurt. 

Și când au plecat, au fugit în Costa Rica, iar el s-a întors imediat, Elena Udrea a zburat prin Atena. Aici vine și informația mea de astăzi, de ce a plecat spre Kulata, de ce se afla în vama Kulata, de ce nu a luat un zbor spre Dubai sau în altă parte din Sofia. Exista zbor la ora 16 din Sofia spre Dubai. Nu, ea trebuia să ajungă la Atena. Tot la Atena înseamnă că se afla ceva, pentru că și când a fugit în Costa Rica a fugit prin Atena”, a spus Oana Zamfir la Antena 3. 

Amintim că Elena Udrea a fost condamnată la 6 ani de închisoare cu executare astăzi, când a și plecat din țară, fiind prinsă în Bulgaria, la Kulata, înainte de intrarea în Grecia. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel