Oana Stancu aruncă bomba: Elena Udrea și-a semnat singură condamnarea
Elena Udrea riscă să ajungă la închisoare pentru că a folosit bani de la o firmă pe care o controlează ca să achite cauţiunea cerută de DNA, susține jurnalista Oana Stancu. În sprijinul afirmației sale, ea a prezentat articole din legea privind societăţile comerciale, care nu permite împrumuturi mai mari de 5.000 de euro pentru administratori şi nici folosirea bunurilor companiei pentru alte scopuri decât destinaţia iniţială.
Cauţiunea Elenei Udrea a fost fixată în dosarul privind mita de cinci milioane de dolari pe care deputata ar fi primit-o de la Bogdan Buzăianu.
Oana Stancu a prezentat, în ediția de vineri a emisiunii "Exces de putere", de la Antena 3, două articole de lege care prevăd că "fondatorul, administratorul, directorul, directorul executiv sau reprezentantul legal al societăţii, care se împrumută, sub orice formă de la societatea pe care o administrează (....) sau face ca una dintre aceste societăţi să îi acorde vreo garanţie pentru datorii proprii se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani" - art. 272 pct. 3, Legea nr. 3/1990.
[citeste si]
Astfel, a continuat jurnalista, în urma înţelegerii încheiate de Elena Udrea cu procurorii DNA, prin care pune la dispoziţia statului două terenuri de 83.000 de metri pătraţi şi construcţii aparţinând SC Băi Boghiş SRL, în contul cauţiunii de cinci milioane de lei, fostul ministru riscă acum să ajungă la închisoare.
"Este o infracţiune de abuz de bunuri", a spus avocatul Gheorghe Piperea, într-o intervenţie la Antena 3.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News