Oana Roman, lămuriri despre "Brânza Regelui": Unde era escrocheria: "Nici măcar nu am desfăcut produsul din ambalaj"
Oana Roman a adus lămuriri despre cazul "Brânza Regelui", care a devenit viral în mediul online, după ce a creat agitație printre influenceri.
"Nu era vorba despre a promova un produs. Era o scrisoare care era o invitație la un eveniment, scrisoare care era însoțită de un pachet în care erau două produse: o sticlă de vin și o bucată de brânză, care nu avea siglă și nu avea brand.
A promova un produs înseamnă a spune: produsul care se numește X, care este, se vinde sau se cumpără de pe site-ul Y. Asta înseamnă a promova un produs! Acel pachet și acea scrisoare nu aveau ca scop promovarea unui produs, adică îndemnarea celor care te urmăresc să cumpere dintr-un loc sau de pe un site sau dintr-un magazin sau de pe o pagină de Facebook/Instagram, ce vreți voi, un produs.
Era un cadou primit ca și însoțitor, dacă vreți, al unei invitații la un eveniment. Deci orice altceva este eronat. Faptul că toate televiziunile de știri și toate ziarele au preluat această informație spunând că cei care au primit pachetul au promovat un produs, pur și simplu au mințit, pentru că nu era vorba despre a promova un produs. (...) Nu avea nicio siglă. Scopul acelui pachet nu era de a promova un produs ci despre a fi înștiințați de o invitație la un viitor eveniment.
Unde era escrocheria
Escrocheria și minciuna era doar faptul că acel personaj s-a dat drept reprezentant al Casei Regale a României, chiar dacă a scris Curtea Regală, mă rog, e fix același lucru, iar farsa de fapt la bază asta era și anume că nu reprezenta pe nimeni care să aibă legătură cu Familia Regală. Nu despre produs!”, a ținut Oana Roman să lămurească.
“Eu, spre deosebire de ceilalți, măcar m-am prins că nu era în regulă și l-am și reclamat pe om și l-am și luat la întrebări. Dar despre a promova un produs nu a fost vorba și sunt șocată de faptul că absolut nimeni nu a stat să gândească 30 de secunde acest aspect. Bașca eu produsul ăla nici măcar nu l-am desfăcut din ambalaj”, a mai completat Oana Roman.
Vezi și: Mircea Badea, reacție după ce Ana Morodan și Oana Roman au fost păcălite de „Brânza Regelui”
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News