O tânără s-a prefăcut că este medic și a lucrat opt luni într-un spital
Data publicării:
Autor: Neagoe Narcis-Florentin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ
Imagine cu rol ilustrativ
O tânără de 27 de ani a lucrat în spital din ianuarie până acum prefăcându-se că este medic.

O femeie din Australia este pusă sub investigație pentru că s-a prefăcut că este medic. Conform BBC, presa locală spune că tânăra de 27 de ani a lucrat opt luni la spitalul Bankstown-Lidcombe din Sydney.

Totuși, unitatea spitalicească a spus că a descoperit că nu este înregistrată la agenția care acreditează personalul medical din Australia. Acum, poliția din New South Wales investighează cazul. Un purtător de cuvânt al spitalului a spus, printr-un comunicat, că un angajat care a început să lucreze în ianuarie 2021 „a fost imediat eliminat din funcție” după ce autoritățile au descoperit, luni, că nu era acreditat.

A fost sub supraveghere tot timpul

Persoana a fost „supravegheată tot timpul” când a lucrat la spitalul din Sud-Vestul orașului Sydney. Bankstown-Lidcombe a raportat cazul la agenția care se ocupă cu acreditarea medicilor în țară, fiind pornită și aici o investigație internă.

Femeia nu a reușit să treacă examenele finale pentru a deveni medic și și-a falsificat documentele pentru a deveni rezident la spitalul cu pricina. Aceasta ar putea fi acuzată de fraudă, însă până acum nu au existat informații oficiale despre vreo acțiune a autorităților împotriva sa.

De ce pleacă medicii din România

Președintele Societăţii Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți (SMMR) din România, Horea Constantin Chirilă, a explicat de ce pleacă medicii din România, într-un interviu EXCLUSIV pentru DC NEWS.

Chirilă a explicat că atitudinea românilor față de medici joacă un rol în dorința acestora de a părăsi țara noastră. „Când vine vorba despre plecatul din țară, ostilitatea pe care o are publicul general asupra personalului medical mi se pare că e o parte din motiv”, a explicat el.

Salariul nu mai reprezintă o problemă. Spitalele sunt principalul motiv al exodului

„Dar nu este singurul motiv pentru care foarte mulți colegi pleacă în acest moment afară. Din anii precedenți, când eram și reprezentant al studenților, am cunoscut lucruri și a trebuit să ne informăm și cu privire la rezidențiat și la viitorul nostru.

Printre principalele motive pentru care pleacă medicii rezidenți nu mai sunt salariile, fiindcă au crescut între timp și au ajuns la un nivel satisfăcător. Însă, partea de condiții din spitale [lasă de dorit], în ideea în care medicul rezident caută un loc în care poate să lucreze în condiții mai bune. Ne referim aici la aparatură și chiar la condițiile generale în care stă pacientul în spital. Uneori lasă de dorit, alteori nu”, a mai transmis Chirilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel