O tânără din Cluj a mers în Alba Iulia de Ziua Națională a României, dar s-a trezit cu anvelopele mașinii tăiate
Data publicării:
Autor: Doinița Manic
WhatsApp
O tânără din Cluj a mers în Alba Iulia de Ziua Națională a României, dar s-a trezit cu anvelopele mașinii tăiate / Foto: Pixabay
O tânără din Cluj a mers în Alba Iulia de Ziua Națională a României, dar s-a trezit cu anvelopele mașinii tăiate / Foto: Pixabay
Un bărbat din Alba Iulia a tăiat anvelopele mașinii unei tinere, venite din Cluj.

O femeie din Cluj, venită în Alba Iulia de Ziua Națională a României, s-a trezit cu anvelopele mașinii tăiate. La data de 6 decembrie 2021, polițiștii de investigații criminale din Alba Iulia au luat măsura reținerii, pentru 24 de ore, față de un bărbat, de 39 de ani, din Alba Iulia, care este cercetat pentru distrugere, scrie Ziarul Unirea.

Din primele cercetări a rezultat că, la data de 1 Decembrie 2021, în jurul orei 05.30, ar fi tăiat toate anvelopele unui autoturism parcat pe o stradă din Alba Iulia, care aparține unei tinere, de 26 de ani, din județul Cluj. În cursul zilei de azi, 7 decembrie, reținutul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, pentru dispunerea măsurilor legale. Cercetările sunt în curs de desfășurarea.

Ziua Națională. Reporter România TV, jefuit la Alba Iulia în timpul transmisiunilor de 1 Decembrie

Un reporter România TV a fost jefuit în timpul transmisiunilor de la Alba Iulia. Iulia Blodea a povestit pentru postul TV cum a rămas fără acte și fără bani. 

”O întâmplare nefericită pentru mine, astăzi, chiar de 1 Decembrie, aici în Alba Iulia. Am rămas fără toate documentele personale, fără banii pe care îi aveam asupra mea și asta pentru că la un moment dat, în marea de oameni care a fost aici în centrul municipiului de Ziua Națională, o persoană cu foarte mult tupeu a îndrăznit să îmi deschidă rucsacul pe care îl aveam în spate și să îmi sustragă cu nonșalanță portofelul. Nu este vorba despre un rucsac ce se poate deschide foarte ușor, este vorba despre un rucsac cu un fermoar dublu și care poate fi deschis mai greu și nu s-ar fi putut deschide singur încât portofelul să îmi pice din acest rucsac. Cert este că o persoană care nu s-a temut că va fi văzută de cineva, pentru că erau foarte mulți oameni în jurul meu, a deschis fermoarul și mi-a sustras portofelul”, a declarat Iulia Blondea. 

Jurnalista a depus o plângere la poliție, iar o anchetă a fost deja deschisă de către oamenii legii în acest caz. Citește continuarea AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel