Data actualizării:
Data publicării:

O 'soluţie paşnică' este posibilă între Armenia şi Azerbaidjan, afirmă Washingtonul

Autor: Andrei Itu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash
Foto cu caracter ilustrativ: Unsplash

Statele Unite, care au găzduit recent negocieri între Armenia şi Azerbaidjan, au îndemnat joi cele două ţări să reia dialogul, în pofida unui nou puseu al tensiunilor pe teren, transmite AFP. 

'Considerăm că este în continuare posibil să se înregistreze progrese durabile. Considerăm că există o soluţie paşnică pentru aceasta', a declarat presei purtătorul de cuvânt adjunct al Departamentului american de Stat, Vedant Patel.

Un soldat azer a fost ucis joi în noi ciocniri la frontiera dintre Armenia şi Azerbaidjan, care s-au acuzat reciproc de 'tiruri de mortiere' şi de 'arme grele', precum şi de 'provocări' la graniţă.

'Considerăm că violenţele de acest tip subminează progresul (...) spre o pace demnă şi durabilă' între aceste două ţări din Caucaz, care îşi dispută de peste trei decenii controlul regiunii Nagorno-Karabah, teritoriu azer cu populaţie majoritar armeană.

Vedant Patel a cerut ca cei doi lideri, care urmează să se întâlnească duminică la Bruxelles, 'să se pună de acord să-şi îndepărteze trupele de-a lungul frontierei', aşa cum a propus secretarul de stat american, Antony Blinken. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel